Declarația sezonului în Champions League:** „Sunt CONVINS că nu se va întâmpla așa ceva” Vezi ce a urmat
Bayern Munchen s-a calificat en-fanfare în sferturile Champions League, după o victorie zdrobitoare, scor 7-0, obținută în manșa retur a „dublei” cu elvețienii de la Basel.
Gomez de patru ori, Robben de două ori și Thomas Muller au înscris pentru scorul sezonului în Liga Campionilor, iar formația din Elveția a plecat umilită de pe Allianz Arena.
Meciul a avut însă și o componentă amuzantă dacă luăm în considerare declarațiile făcute înainte de meci de antrenorul lui Basel, Heiko Vogel. Întrebat de jurnaliști ce părere are despre victoria lui Bayern cu Hoffenheim, din weekend-ul precedent, scor 7-1, tehnicianul german nu s-a arătat deloc impresionat. Mai mult le-a transmis nemților că nu are nicio emoție că și echipa lui ar putea păți același lucru: „Diferența de scor nu mă impresionează. Nu am ABSOLUT nico temere că am putea păți și noi la fel, iar Bayern să ne înscrie șapte goluri într-un singur meci”. Ce s-a întâmplat după, în cele 90 de minute de pe Allianz Arena, știți deja :).