Denis Alibec susține că FCSB are puterea să treacă de Viktoria Plzen, deși cehii au reușit să scoată un 2-2 la București. În același timp, fostul atacant al Astrei susține că este supărat deoarece n-a reușit să joace la capacitate maximă.
FCSB a făcut doar 2-2 cu Plzen, o echipă pe care Denis Alibec a eliminat-o cu Astra. Internaționalul român este de părere că poate repeta performanța cu FCSB: „Nu am avut încredere în noi cât ar fi trebuit. Am mai câștigat la Plzen și cred că putem să o facem acum. Dacă eram noi într-o zi bună, îi băteam. În retur, trebuie să avem mai multă încredere în noi și să dăm totul pe teren. Putem să înscriem și noi la ei, calificarea nu este pierdută”, a declarat Alibec.
Atacantul de 26 de ani a vorbit deschis și despre forma slabă pe care o traversează în acest început de sezon. Alibec vine după o accidentare care l-a împiedicat să facă pregătirea de vară. Internaționalul român susține că pregătirea fizică este principala cauză pentru evoluțiile slabe. Alibec n-a vrut să comenteze criticile lui Gigi Becali, care a declarat că „va muri fotbalistic la Steaua dacă va juca așa”.
„Atât pot în momentul de față, eu am încercat să dau totul, dar atât pot acum. Încă nu sunt pregătit 100% și nu am acea pregătire pe care am avut-o în returul sezonului trecut. Eu îmi doresc să fac multe, dar nu-mi ies. Nici n-am văzut ce a zis domnul Becali, dar nu comentez eu părerea dânsului, să zică ce vrea”, a mai spus Alibec.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER