PSG a reușit să se califice în sferturile de finală ale UEFA Champions League la finele unui meci electrizant cu Chelsea. Chiar dacă au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Ibrahimovic, francezii au luptat admirabil și au dus meciul în prelungiri.
Michel Platini, președintele UEFA, spune că nu a fost surprins de calificarea trupei lui Blanc, precizând că „PSG este programată să câștige Champions League”.
„PSG a reușit o performanță notabilă care însă nu m-a luat prin surprindere. Se poate întâmpla orice într-un meci la un asemenea nivel, dar PSG este programată să câștige trofeul”, a fost declarația președintelui UEFA care a ridicat multe semne de întrebare.
Cel mai probabil, Platini a vrut să sublinieze faptul că la PSG s-au făcut investiții majore în ultimii ani, ținta fiind evident câștigarea UEFA Champions League.
Paris Saint-Germain s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 2-2 după prelungiri, cu formația engleză Chelsea Londra, în manșa secundă a optimilor competiției.
În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, rezultat înregistrat și la Londra după 90 de minute.
Paris Saint-Germain s-a calificat datorită golurilor mai multe înscrise în deplasare.
Miercuri, golurile gazdelor au fost marcate de Cahill 81 și Hazard ’96 din penalti, în timp ce pentru oaspeți au înscris David Luiz ’86 și Thiago Silva ‘114.
Paris Saint-Germain a evoluat în inferioritate numerică din minutul 31, după eliminarea lui Zlatan Ibrahimovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER