Derapajul unui fotbalist mare după momentul controversat din Real Madrid – Juventus: „Dacă aș fi fost în locul lui Buffon, i-aș fi spart fața arbitrului”

Stefano Tacconi, fostul portar al lui Juventus, a avut una dintre cele mai acide replici la adresa lui Michael Oliver, arbitrul care a dictat penalty-ul transformat de Cristiano Ronaldo în ultimul minut al întâlnirii dintre Real Madrid și Juventus, scor 1-3. 

În vârstă de 60 de ani, Stefano Tacconi, fost câștigător cu Juve a Cupei Campionilor Europeni, a închis pentru câteva secunde ochii și a intrat în pielea lui Juventus: „Dacă aș fi fost în locul lui Buffon, știind că mă retrag, i-aș fi spart fața arbitrului. Ar fi fost un moment mare la finalul carierei. Nu poți dicta un astfel de penaltyh în minutul 95. Nu poți face asta. Acum, Juve va fi mult mai concentrată ca înainte, în acest sezon, și nimeni n-o va opri în Italia. Vor câștiga Scudetto și Cupa Italiei”.

În minutele de prelungire ale partidei de la Madrid, Ronaldo a întors în fața porții, de la prima bară, iar Vazquez a venit lansat din spate. Benatia a reușit să degajeze mingea, dar în același timp l-a jenat pe jucătorul gazdelor, care a rămas întins pe teren.

Buffon s-a dus glonț la aribtrul englez, căruia i-a cerut o exlicație pentru decizia luată. Jucătorii lui Juventus l-au înconjurat pe central, care a decis să-l elimine pe veteranul din poarta lui Juventus. A fost prima eliminare a portarului în vârstă de 40 de ani în Liga Campionilor.

 

Publicat: 12 04. 2018, 19:24
Actualizat: 12 04. 2018, 19:25