Dezvăluirea făcută de Nicușor Stanciu pe contul său de Facebook. Ce mesaj a postat după ce a ajuns acasă

Mijlocașul echipei Steaua București, Nicolae Stanciu, a dezvăluit, după ce a marcat de două ori în meciul retur cu Sparta Praga, că nu obișnuiește să își revadă golurile.

„Ce sens au reluările, când te poți uita la reacții? Nu mă uit la goluri după meci, mă uit în tribune. Vă mulțumesc! Ne vedem la următorul meci, Forța Steaua!”, a scris aseară Stanciu, pe pagina oficială de Facebook.

Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a fost singurul marcator al Stelei în dubla manșă cu Sparta Praga, scor 3-1 la general, în turul 3 preliminar din Liga Campionilor. În partida de la Praga, încheiată 1-1, a înscris dintr-o lovitură liberă de la 18 metri, după care a marcat singurele goluri ale partidei de la București, scor 2-0, ambele din afara careului de 16 metri.

Cotat la 3,5 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, Stanciu a reușit patru goluri în primele trei meciuri jucate în acest sezon, în preliminariile Ligii Campionilor și în Liga 1.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 04 08. 2016, 12:01
Actualizat: 04 08. 2016, 12:02