Diabolic

În optimile de finală ale Ligii Campionilor, toate cele trei reprezentante ale Italiei vor avea adversare din Premier League!

Vor fi trei partide teribile, în care șansele sunt egale, așa cum declară și antrenorii combatantelor. Inter va da piept cu Manchester United, Juventus cu Chelsea, iar AS Roma cu Arsenal. Cea de-a patra echipă din Albion, FC Liverpool, nu va avea nici ea o misiune facilă, sorții repartizându-i pe Real Madrid.

„Diabolic”, a caracterizat telegrafic tragerea la sorți dintre italieni și englezi Fabio Capello, selecționerul insularilor. Însă departe de a provoca îngrijorare, reacțiile venite dinspre băncile tehnice par a exprima, paradoxal, mulțumirea pentru faptul că hazardul a oferit rivali puternici încă din această fază. Jose Mourinho, antrenorul milanezilor, este chiar fericit: „Manchester United este perfect. Mereu am avut senzația că jucătorii mei își pierd concentrarea și devin vulnerabili când numele adversarului nu este unul mare. Este exact ce mi-am dorit și putem scăpa de un rival de temut”. Nici Sir Alex Ferguson nu a rămas dator: „Să mă revăd cu amicul Mourinho e o plăcere. Meciurile vor fi, sunt convins, foarte dure. Ne-a bătut cândva cu FC Porto, dar ce a fost odată nu se va mai repeta”.

Și Claudio Ranieri este obligat să deschidă sertarul cu amintiri. Antrenorul lui Juve caută să minimalizeze șocul reîntâlnirii cu fosta sa echipă. „Pentru mine nu este nicio revanșă. Voi trata meciurile fără a mă gândi vreodată la ceea ce a fost, ci doar la ce va fi”, a declarat italianul.

Publicat: 20 12. 2008, 08:50
Actualizat: 20 12. 2008, 08:53