„Diavolii” au tremurat!** United a învins, dar Galata au avut trei bare și un penalty refuzat în secunda 30
United n-a învățat prea multe din lecția de anul trecut. Pe „Old Trafford”, elevii lui Sir Alex au afișat aceeași fragilitate defensivă ca și la meciurile de pe teren propriu din sezonul trecut, în cupele europene, când au obținut o singură victorie, 2-0 cu Oțelul! În rest, 3-3 cu Basel, 2-2 cu Benfica, plus eșecurile cu Ajax, 1-2, și Bilbao, 2-3, în Europa League. O pată neagră pe C.V.-ul european al „diavolilor”.
„Trebuie să ne câștigăm partidele de acasă”, a cerut veteranul Giggs, înaintea partidei cu Galata lui Terim, dar doleanța galezului a fost îndeplinită cu greu de coechipieri. United s-a prăbușit spre poarta lui Muslera și a marcat rapid, prin defensivul Carrick (7), la doar un minut după ce goalkeeper-ul uruguayan blocase o „scăriță” a lui Nani. Dar au fost singurele sclipiri ale elevilor lui Sir Alex, pentru că repriza a fost apoi a turcilor. Extrem de ghioniști, de altfel. Neamțul Stark închisese ochii la un fault evident al lui Vidic la Umut Bulut, în careu, după doar 30 de secunde (!), apoi Amrabat a țintit transversala (10).
Pe final, defensiva „diavolilor” doarme la o lovitură liberă, un „corner” mai scurt, iar Altintop nimerește și el bara. O repriză încheiată de United cu un avantaj minim pe tabelă, dar rezultatul e mincinos. Deși pe teren sunt Van Persie sau Kagawa, după Carrick, un alt erou al „diavolilor” putea fi Rafael. Fundașul brazilian a pătruns impetuos pe dreapta și a fost faultat în careu de Inan. De data asta, Stark a arătat fără dubii punctul cu var, dar Nani a fost ghicit de Muslera (53).
În loc de 2-0 se putea face 1-1, dar turcii au punctat iar la bare, după o lovitură de cap a lui Inan (56). De Gea a făcut minuni, la o dublă ocazie a Galatei, Stark încă un cadou gazdelor, după ce-l iartă pe Vidic de al doilea galben, iar United câștigă nemeritat. Cu puțin tupeu, CFR‑ul poate spera la minuni pe „Old Trafford”.