Diego Costa a apelat la serviciile Marijanei Kovacevic pentru a fi apt la finala Ligii Campionilor (sâmbătă, ora 21:45, DigiSport 1, DolceSport 1).
Speranțele lui Diego Simeone vin din Balcani. Antrenorul argentinian face tot posibilul să îl recupereze pe Diego Costa până la ora finalei Ligii Campionilor, cu Real Madrid. Drept urmare, vârful de atac a fost trimis să se trateze în Serbia, la Marijana Kovacevic, vraciul din Serbia specializat în problemele musculare ale fotbaliștilor.
Jurnaliștii din Spania și Anglia au scris că recuperarea atacantului de la Atletico Madrid se va produce sub efectul unui gel produs din placentă de cal, folosit de Marijana, doar că informațiile sunt false, după spusele ei. În urmă cu doi, ProSport a vizitat-o pe Marijana Kovacevic și a aflat mai multe despre metodele de lucru ale ei: „Folosesc placentă umană. Am văzut și eu că s-a scris că aș folosi placentă de cal, dar este fals”.
Marijana este foarte cunoscută în estul Europei. Mai mulți fotbaliști din Liga I, Rusia, Bulgaria sau Ucraina au ales serviciile ei pentru a se recupera în urma unor probleme musculare. Totuși, pragul i-a fost trecut și de fotbaliști celebri. Pe lângă Diego Costa, în cabinetul Marijanei au pășit Lampard, Van Persie, Alexis Sanchez sau Inzaghi. La un moment dat chiar a făcut parte din staff-ul naționalei Ghanei.
O ședință de tratament costă 500 de euro la cabinetul Marijanei Kovacevic
Cum se desfășoară tratamentul
Concret, ce face Marijana? La prima vedere, apasă cu un tub pe zona musculară afectată a jucătorului, dar nu e nimic miraculos în această imagine. Explicația vine de la ea: „Aparatul produce câmp electromagnetic pe o rază de câțiva centimetri în jurul acestui stick pe care îl țin în mână. În acest tub e substanța, iar secretul constă în mixarea mai multor produse care dau gelul final. Formula o știu doar eu. E unică în lume și e aprobată de Uniunea Europeană. Gelul îl realizez din niște prafuri pe care mi le procur ca și L’Oreal de la câteva fabrici de cosmetice din Italia. Mușchiul se contractă de câteva ori pe secundă, practic îl regenerează„.
Del Bosque îl sfătuiește să nu forțeze
Diego Costa are motive serioase să își dorească recuperarea cât mai repede. Pe lângă faptul că se află în fața celui mai important meci din carieră, atacantul este și în lotul lărgit al Spaniei pentru Campionatul Mondial. „Este normal să își dorească să fie pe teren pentru că este o finală de Liga Campionilor. Dar trebuie să fie atent să nu acționeze împotriva sănătății sale„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER