Dinamo, exemplu pentru Juventus înaintea returului cu Real. Meciul de care italienii își leagă speranțele pentru o minune pe „Berbabeu”
Învinsă clar de Real Madrid în turul „sferturilor” de finală ale Ligii Campionilor, 3-0 pe teren propriu, Juventus va încerca, în această seară, să atingă o performanță nereușită până acum în cea mai importantă competiție intercluburi din lume. Înaintea returul cu Real (miercuri, 21:45), italienii nu s-au legat doar de revenirea fabuloasă a celor de la AS Roma, ci și de un meci jucat de Dinamo!
Site-ul tuttomercatoweb.com amintește că nicio echipă nu s-a calificat într-o dublă de Liga Campionilor după ce a pierdut turul cu 3-0 pe teren propriu, dar jurnaliștii italieni au găsit un precedent de care să-și lege toate speranțele. Evident, e vorba de „minunea de la Liberec”, ultimul meci de răsunet jucat de Dinamo în Europa, în urmă cu opt sezoane, în play-off-ul Europa League. Atunci, „câinii” se aflau în aceeași situație cu Juventus, pierduseră meciul tur cu 3-0 după ce fanii au intrat pe teren, dar au câștigat la Liberec cu 3-0 și s-au calificat în grupe, la finalul unei duble decise la loviturile de departajare. Acum, speranțele italienilor stau într-o desfășurare asemănătoare, deși…Real Madrid nu e Slovan Liberec!
Conștient de dificultatea misiunii lui și a colegilor, Gianluigi Buffon a încercat o infuzie de moral la conferința de presă permergătoare meciului de pe Bernabeu, când a transmis că e gata de reușirea imposibilului.
Real Madrid – Juventus se joacă de la ora 21:45 (Telekom Sport 1, Look Plus) și începe de la 3-0, rezultat adus de dubla lui Ronaldo și golul lui Marcelo din meciul tur.