Dineul oficial dinaintea meciului FC Barcelona-PSG, anulat după atacul armat de la un liceu catalan

Dineul oficial de marți, dinaintea partidei FC Barcelona – Paris Saint-Germain, contând pentru returul sferturilor Ligii Campionilor, a fost anulat, gruparea catalană luând această decizie în semn de solidaritate cu elevii și profesorii de la o școală din oraș unde a avut loc un atac armat.

Dineul oficial urma să aibă loc astăzi, la ora locală 14.00, însă a fost anulat cu câteva ore înainte.

„FC Barcelona, instituție care se implică în educația tinerilor, vrea să-și exprime prin acest gest sprijinul și recunoștința pentru comunitatea profesorilor din Catalunia și este alături de familiile care au avut de suferit de pe urma acestui atac”, a anunțat clubul catalan.

Un profesoar a fost ucis și alte patru persoane au fost rănite ușor, într-un atac comis, luni, la institutul Joan Fuster din Barcelona, a anunțat poliția, după reținerea unui suspect. Acesta este minor, are 13 ani și se află în prezent în custodia poliției.

Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, băiatul a ajuns la școală, în jurul orei 09.15. Presa spaniolă susține că acesta ar fi atacat cu o arbaletă o profesoară care i-a deschis ușa, precum și pe fiica acesteia, care era îi era colegă. Auzind strigăte, un profesor de la o clasă vecină a venit pentru a-i acorda ajutor și a fost lovit mortal în piept.

Mediafax

Publicat: 21 04. 2015, 17:11
Actualizat: 21 04. 2015, 17:12