Drogba a învins CIFRELE și a trimis Barcelona în depresie!** Catalanii se uită pe STATISTICĂ‚ și nu pricep cum au pierdut

Dacă cineva s-ar uita strict la datele statistice ale partidei de pe Stamford Bridge ar fi sigură de victoria Barcelonei. Și totuși, Chelsea a reușit să câștige, grație unui Drogba însetat de revanșă. Ivorianul a adunat toată frustrarea din 2009 până acum și a tras de unul singur echipa după el: s-a bătut, a recuperat și a înscris golul care le dă speranțe londonezilor în perspectiva returului.

Drogba nu a fost doar perfect, a reușit să stabilească și un record: 73 de meciuri în Liga Campionilor, devenind fotbalistul african cu cele mai multe prezențe în competiție, după ce l-a depășit pe ganezul Samuel Kuffour

Câte goluri a dat Messi în Champions League? Arată că știi totul despre favoriții tăi și ia-ți legitimația de suporter

5 goluri are Drogba în actualul sezon al Ligii. Messi e lider în topul golgheterilor cu 14

754-158 a fost raportul paselor complete reușite de Barcelona, respectiv de Chelsea.

1 șut pe poartă a reușit Chelsea, acela materializându-se și pe tabela de marcat

7 șuturi a reușit Messi, unul singur pe poartă

70% a fost posesia Barcelonei, care în primele 10 minute și-a sufocat adversarii: avea 83% posesie

„O mulțime de lucruri s-au schimbat de la ultimul meci pe care l-am jucat contra Barcelonei, dar dorința de a-i învinge e mai mare ca oricând. Am venit la Chelsea pentru a juca astfel de meciuri, e o întâlnire care ne motivează pe toți la maxim. Am multe amintiri neplăcute de la ultima partidă jucată pe Stamford Bridge contra Barcelonei, sper să ne răzbunăm.”
Didier Drogba, înainte de meci

Publicat: 19 04. 2012, 00:11
Actualizat: 19 04. 2012, 00:51