La sfârșitul finalei de la München, Didier Drogba (34 de ani) a fost ales omul meciului de către jurnaliști și oficialii din loje. El a trimis meciul în prelungiri când nimeni nu se mai aștepta, dar putea să strice totul dacă Robben înscria din penalty-ul făcut tot de el.
Schweinsteiger a ratat lovitura de departajare. Se pregătește să bată Drogba. Câtă presiune pe umerii africanului! O vede și în fața ochilor. În spatele porții sunt zecile de mii de suporteri germani care fluieră necontenit, încercând să-i distragă atenția. Dar Didier e prea focusat. Când se uită la poarta unde e Neurer își amintește cât de aproape a fost Chelsea în 2008, la Moscova, acolo unde el a luat „roșu”, lăsându-și echipa în inferioritate numerică. Își mai amintește că Jupp Heynckes a spus, înainte de finală, despre el că e și un actor bun, adică ar trișa ca să obțină un avantaj pentru echipa lui. Toate acestea îl motivează la maxim. Trage tare aer în piept și șutează. E gol și liniște în tribunele unde sunt nemții, iar Heynckes se pregătește să demisioneze după ce în acest sezon a ratat totul. Drogba, în schimb, e erou, a salvat un sezon pentru Chelsea, a scris istorie la acest club.
„Când eram puști și-l vedeam pe Zidane, nu credeam că voi ajunge aici” „Dar, chiar, când vei realiza că în această seară (n.r. sâmbătă) ai rescris istoria clubului, câștigând pentru prima oară Liga Campionilor?”, e întrebarea care i se pune la conferința de presă. „Uau. E adevărat, parcă nu realizez ce mi se întâmplă! Știu doar că acum mă bucur. E incredibil ce simt! Știți, când eram doar un puști și îl vedeam pe Zidane cum înscria în finala Ligii cu Bayer Leverkusen, nu credeam că o să ajung și eu aici”, e sincer Drogba. Inevitabil i se pune și întrebarea: „A fost ultimul tău meci la Chelsea, pleci?”. Africanul revine cu picioarele pe pământ: „A fost ultimul șut, cum se spune, nu? Nu știu acum, nu știu ce va fi, știu că acum mă bucur, sunt fericit, dați-mi voie ca în această seară să nu mă gândesc la viitor și să savurez prezentul”. Iar Drogba a savurat bine prezentul. S-a bucurat ca un copil, cu cupa în brațe, în fața miilor de fani ai lui Chelsea. A luat de cele mai multe ori trofeul și a alergat spre tribunele pline de englezi. Parcă știa că e ultima oară când se bucură cu ei. Cine știe pe ce suporteri îi va mai face fericiți din următorul sezon?
În sfârșit! A fost frustrant până acum, mereu atât de aproape și parcă trofeul fugea de noi. Îmi spuneam, chiar nu merit după opt ani la Chelsea să iau și eu Liga? Acum visul mi s-a îndeplinit Didier Drogba, atacant Chelsea
Iulie 2004 este data când Drogba a semnat cu Chelsea, care le-a plătit 30 de milioane de euro celor de la Marseille
156 de goluri în 337 de partide, în toate competițiile, a marcat Drogba la Chelsea
CURIOZITĂ‚ȚILE LIGII Chelsea este primul club din Londra care câștigă Cupa/Liga Campionilor. Doar alte cinci capitale europene se mândresc cu trofeul. Madrid (9), Amsterdam (4), Lisabona (2), BUCUREȘTI (1), Belgrad (1)
Bayern a pierdut în premieră la penalty-uri în Europa. Până sâmbătă avea patru victorii, ultima chiar în returul semifinalelor din acest sezon, în fața Realului
Toate cele cinci finale din era modernă a Ligii Campionilor care au avut nevoie de prelungiri s-au decis până la urmă la penalty-uri. Bayern și Chelsea au mai trecut prin „furcile caudine”. Bavarezii au câștigat în 2001, în fața Valenciei, londonezii au pierdut în 2008 în fața lui Manchester United
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER