După 21** de ani

Unirea Urziceni are astăzi în față „meciul vieții”, așa cum au
catalogat jucătorii campioanei României partida care poate duce o
echipă românească în primăvara Ligii după mai bine de 21 de
ani.

În 1988, Dan Petrescu juca la Steaua, în ultima formație
autohtonă care a reușit să spargă bariera și să ierneze cu gândul
că în anul următor va juca tot în Cupa Campionilor, așa cum era
numită atunci Liga Campionilor, după ce a câștigat ambele manșe ale
„dublei” cu Spartak Moscova, 3-0 și 2-1.

„La fel
de ambițios”

Petrescu și-a creat deja imaginea de antrenor ambițios, foarte
energic și care nu concepe ca echipa sa să piardă, dovadă fiind și
echipa pe care o conduce, una fără mari individualități până cu
ceva timp în urmă, dar cu un extraordinar spirit de dăruire. „Dan a
fost un jucător extraordinar. Ambiția e cuvântul de ordine pentru
el”, au declarat la unison foștii săi colegi Ștefan Iovan și Gabi
Balint. „Mulți au spus că a jucat pentru că a plecat Belodedici,
profitând de trecerea mea în centru, dar nu este deloc așa. Era un
jucător extrem de bun, extrem de ambițios, așa cum este și ca
antrenor”, a adăugat actualul tehnician secund al naționalei
României. Acesta a fost completat de Balint: „Dan a fost mereu un
profesionist, și-a făcut treaba complet. Aveam o echipă
experimentată și cu jucători tineri și foarte buni, printre care și
Dan. Sunt convins că va reuși să transmită echipei sale ambiția și
determinarea de care are nevoie pentru a se califica în Ligă.

„Nemții sunt în degringoladă, sunt panicați și speriați,
mai ales după ultimele evenimente. Petrescu poate
profita”
, Marcel Răducanu, fost jucător Steaua

Dan este creatorul acestei echipe. Jucătorii trebuie să
evolueze fără presiune și trebuie să se califice pentru a-i face un
cadou lui, deoarece merită acest lucru
„, Gabi Balint, fost
coleg al lui Dan Petrescu la Steaua

„Dan a fost mereu foarte disciplinat și talentat.
Dovedește acest lucru cariera lui de jucător și antrenor
„,
Ștefan Iovan, fost coleg al lui Dan Petrescu la Steaua

Publicat: 09 12. 2009, 09:24
Actualizat: 09 12. 2009, 11:46