Steaua a reușit să se califice pentru a 10-a oară în grupele unei competiții europene, după ce a terminat la egalitate meciul de pe teren propriu cu Dinamo Tbilisi, scor 1-1. Vineri, Steaua își va afla adversarul din play-off și speră la o calificare în grupele Ligii Campionilor.
Cehul Dusan Uhrin a ținut să felicite Steaua la finalul meciului, spunând că românii au o echipă puternică.
„Vreau să felicit Steaua pentru că a jucat bine. Noi am început pasiv, iar Steaua a marcat repede. În a doua repriză am început bine, am pus presiune, am marcat repede, iar în primle 20 de minute din partea secundă am avut alte două ocazii. Totul s-ar fi putut schimba dacă am mai fi marcat. Le-am spus jucătorilor că dacă Steaua va înscrie, trebuie să-și facă datoria în continuare. Acum așteptăm tragerea la sorți și sperăm să ajungem în grupele Ligii Europa. Aș vrea să avem un adversar facil. A fost un joc interesant pentru spectatori, ambele echipe au jucat în forță. Îmi place atmosfera din România, așa era și la Timișoara. Steaua e la fel de puternică, dar acum are un grup unit și asta a ajutat-o să câștige campionatul. Are cinci jucători buni care pot ajunge la echipe mari din Europa”, a spus Dusan Uhrin. jr la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER