Echipa la care s-a transferat Andrei Prepeliță a fost pedepsită de UEFA
FC Rostov a fost sancționată de UEFA cu închiderea parțială a stadionului, pentru scandări rasiste în timpul meciului cu Ajax, din play-off-ul Ligii Campionilor.
FC Rostov este cea mai mare surpriză din acest sezon al Ligii Campionilor. Echipa la care sunt legitimați Prepeliță și Mevlja a reușit să pătrundă în grupele competiției, pentru prima dată în istorie. Însă Rostov își începe cu o suspendare aventura în grupe. UEFA a decis să închidă o parte din stadion, pentru scandări rasiste la meciul cu Ajax, în manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor (scor 4-1).
Sectorul închis de UEFA pentru următorul meci în cupele europene are aproximativ 1.500 de locuri. Prima partidă pe care FC Rostov o va juca pe teren propriu va fi cu PSV, pe 28 septembrie. De asemenea, jucătorul Fedor Kudriashov a fost suspendat trei etape în cupele europene, pentru cartonașul roșu primit în partida cu Ajax.