Echipa lui Deac, în atenția UEFA din cauza pariurilor!** Vezi ce sumă uriașă s-a pariat pe Schalke-Hapoel Tel Aviv
Meciul Schalke 04 – Hapoel Tel Aviv, scor 3-1, disputat în
octombrie 2010, în grupa B a Ligii Campionilor, se află în atenția
UEFA din cauza unui volum neobișnuit de mare de pariuri, a anunțat
presa germană.
Potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung, UEFA a fost alertată
de volumul de pariuri venite din Asia în legătură cu acest meci. În
total, s-ar fi pariat 12 milioane de euro pe o victorie a echipei
Schalke 04 la o diferență de două goluri.
Presa germană scrie că un jucător brazilian, care între timp a
plecat de la Hapoel, ar fi avut un rol în acest caz, el având
legături la momentul respectiv atât cu lumea fotbalului cât și cu
aceea a pariurilor.
Tehnicianul echipei Schalke, Felix Magath, s-a declarat surprins
de suspiciunile legate de meciul din LC. „Atunci când învingi pe
Olympique Lyon, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, nu mai este
nimic extraordinar în a câștiga în fața unei echipe israeliene, cu
scorul de 3-1, fără să se discute despre manipulări”, a spus
Magath.