„Echipa nu se află în criză!” Mourinho s-a dezlănțuit la ultima conferință de presă

Revenirea lui Jose Mourinho ar fi trebuit să o transforme pe Chelsea într-o echipă imbatabilă, mai ales că lotul „albaștrilor” pare cel mai bun din Premier League. Însă, după șase meciuri din noul mandat al portughezului, lucrurile nu sunt tocmai roze. Chelsea a câștigat doar două partide și le-a pierdut pe ultimele două. Iar ultimul eșec, cel cu Basel de miercuri, scor 1-2, din grupa E a Ligii Campionilor, a agitat teribil apele pe „Stamford Bridge”.

Portughezul spune că echipa nu se află într-o criză și le promite fanilor că lucrurile se vor schimba, cerându-le acestora să aibă puțină răbdare.

„Sunt îngrijorat pentru că am pierdut, iar mie nu îmi place să pierd. Dar câteodată se mai întâmplă și astfel de lucruri. Pentru mine nu este nicio criză, sunt doar două rezultate negative. Lumea trebuie să aibă răbdare. Ca să câștigăm trebuie să marcăm goluri” a spus Mourinho în conferința de presă de dinaintea partidei cu Fulham din Premier League.

Mourinho a admis faptul că Chelsea nu este un club care poate aștepta o perioadă de trei-cinci ani pentru a face performanță, dar a insistat că vrea să schimbe stilul în care echipa a jucat în ultimele două sezoane, deși gruparea de pe Stamford Bridge a câștigat Liga Campionilor și Europa League în această perioadă.

„Nu mi-a plăcut cum Chelsea a jucat în ultimele două sezoane. Nici clubul nu a agreat acest stil de joc și vreau să schimb acest lucru”, a mai spus antrenorul portughez.

 

Publicat: 20 09. 2013, 18:37
Actualizat: 20 09. 2013, 18:38