Editorial Mihai Găinușă: Norul și antrenorul!

Nu-mi place Mourinho, cu fața lui rânjită, de satir
ejectat din iadul anti-fotbalului, dar pe Camp Nou el a fost
dumnezeul lor. A fost Mama lui Interzis-nazionale și Tatăl
vitreg al Barcelonei, a fost părintele renegat, care și-a pedepsit
foștii copii și le-a revărsat în cap potopul de lacrimi în care
să-și înece barca.
Necruțător, ca un toreador nebun care linge sângele de pe mânerul
spadei, i-a trimis cu coarnele în praf pe tăurașii nelămuritului
Guardiola. Care făcea 13-14 în pătratul lui cu var asortat cu
cămașa, fără să înțeleagă de ce catalanii nu decolează. N-a înțeles
nicio clipă că norul de cenușă nu izbucnește din conul vulcanului
Camp Nou, ci vine de pe mânecile sacoului lui Jose, din capitala
modei. Iar un miliard de telespectatori au realizat că
roș-albastrul s-a demodat brusc.

I-ați văzut rictusul sardonic când Motta a primit
roșul? Și aplauzele ironice împărțite cu generozitate
tribunelor, ca un avion american care parașutează un nor de
bomboane otrăvite copiilor neștiutori vietnamezi? Era momentul de
care Antrenorul avea nevoie ca să-și ambiționeze dobermanii legați
cu sârmă de careu. Oare bănuia bietul Guardiola că, după socoteala
italiană, 10 e mai mare și mai tare decât 11? Oare adulatul Messi a
realizat în acel moment că nici jamaicanul Usain Bolt nu bate
recorduri mondiale când aleargă spre un perete?
N-are importanță absolut deloc dacă macaronarii câștigă pe
Bernabeu, fiindcă Vezuviul erupe italienește o singură dată, dar
mortal.

Deși aș vrea să văd încă o dată un român fericit, cu Cupa
deasupra capului. Finala s-a jucat deja pe Camp Nou. A
câștigat-o acel patron care a știut să cumpere un Antrenor.
Berbecul nostru nu se pricepe nici măcar să sechestreze
unul.