Înfrângerea clară a Stelei în fața lui Manchester City e pusă de Adi Popa pe seama diferenței foarte mari de valoare dintre cele două formații. La finalul partidei cu vedetele lui Guardiola, mijlocașul ofensiv le-a oferit un răspuns acid dinamoviștilor care au ironizat Steaua prin coregrafia afișată la tribuna a doua.
„Suntem dezamăgiți, am luat bătaie la un scor foarte mare, însă s-a văzut cu cine am jucat. E o echipă care a ajuns în primele patru anul trecut și anul acesta s-a întărit foarte mult, dar diferența e cam mare. Am vrut să jucăm fotbal, să ne bucurăm de meci, am vrut să jucăm de la egal la egal, dar cu echipe ca aceasta este foarte greu, pentru că are calitate. Mister știe mai bine cum vom aborda meciul retur”, a spus Adi Popa, vizibil afectat de scorul de pe tabelă.
Chiar dacă a pierdut la scor pe teren, stelistul a găsit puterea pentru a le răspunde fanilor dinamoviști, făcând referire la faptul că Dinamo nu a jucat niciodată în grupele Ligii Campionilor: „Ei se cam pregătesc de Champions League de când s-au înființat, dacă nu au ocazia să ajungă cu echipa măcar prin coregrafii să ajungă și ei acolo”, a fost replica lui Popa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER