S-a aflat cine este Mellstroy, influencerul rus care a perturbat finala Ligii Campionilor de pe Wembley, după ce a pus la bătaie un premiu de 350.000 de euro pentru prima persoană care intră pe gazonul arenei din Londra.
La scurt timp după fluierul de start al confruntării dintre Borussia Dortmund și Real Madrid, nu mai puțin de trei suporteri care aveau inscripționat „Mellstroy” pe spate au ajuns printre fotbaliști.
Sâmbătă, 1 iunie 2024, finala Ligii Campionilor a fost perturbată preț de câteva minute bune, după ce în debutul jocului dintre Borussia Dortmund și Real Madrid mai mulți suporteri au invadat gazonul. Concret, trei dintre fani au reușit să ajungă printre fotbaliști, în timp ce alții au fost opriți în timp util de stewarzii prezenți pe Wembley. Chiar și așa, forțele de ordine au intervenit foarte greoi și miecul a fost întrerupt, situație care i-a deranjat inclusiv pe jucătorii din cele două tabere.
Interesant este faptul că suporterii care au intrat pe gazon aveau toți tricouri albe, ceea ce a creat confuzie inițial. S-a crezut că sunt fani ai lui Real Madrid, însă aceștia aveau inscripționat pe spate și un cuvânt: Mellstroy.
La câteva ore distanță după meci s-a aflat că Mellstroy ar fi, de fapt, un influencer rus care a lansat o provocare online înainte de finala Champions League. Pe scurt, primul suporter care a pătruns pe gazon și i-a afișat numele pe tricou ar trebui premiat cu uriașa sumă de 350.000 de euro.
Presa britanică a cercetat pentru a afla cine este acest Mellstroy, iar cei de la Football London i-au dezvăluit adevărata identitate. Este vorba despre un bărbat pe nume Andrey Burim, care are milioane de urmăritori pe rețelele de socializare. Mai exact, 3 milioane de adepți pe Instagram, 1.8 milioane de urmăritori pe TikTok și jumătate de milion pe platforma Kick.
Pe pagina sa de Instagram, unde are 3 milioane de urmăritori, Andrey Burim se pozează cu mașini în valoare de milioane de euro, cu teancuri de bani așezate pe masă și în vacanțe care mai de care mai de lux. Bolizi marca Lamborghini, Bugatti, Ferrari, Mercedes Maybach își fac apariția pe pagina de Instagram gestionată de Andrey Burim.
View this post on Instagram A post shared by Андрей Бурим (@mellstroy)
A post shared by Андрей Бурим (@mellstroy)
Și toate acestea în contextul în care el este născut în 1998, deci are puțin peste 25 de ani.
Cei de la Football London mai scriu că Andrey Burim, pe lângă activitatea de pe rețelele de socializare, mai face bani și din jocurile pe calculator, precum Minecraft, CS:GO sau Dota 2. În lumea online-ului, el a început să se afirme încă din anul 2015.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER