Eliminare dramatică din Champions League pentru Răzvan Lucescu, după un meci cu prelungiri și 7 goluri. Reacția dură a antrenorului român, după ce PAOK a pierdut uluitor acasă

Eliminare dramatică din Champions League pentru Răzvan Lucescu, după un meci cu prelungiri și 7 goluri. Reacția dură a antrenorului român, după ce PAOK a pierdut uluitor acasă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu (55 de ani), PAOK Salonic, campioană a Greciei, a suferit o eliminare dramatică din UEFA Champions League, după un meci cu multiple răsturnări ale scorului de pe tabelă, prelungiri și nu mai puțin de 7 goluri.

PAOK a întâlnit-o pe Malmo, campioana Suediei, iar după remiza din tur, 2-2, meciul de la Salonic a fost unul incredibil. În cele din urmă, suedezii s-au impus cu scorul de 4-3 și au obținut calificarea în play-off-ul celei mai importante competiții intercluburi.

PAOK – Malmo 3-4, după 120 de minute! Echipa lui Răzvan Lucescu a suferit o eliminare dramatică

PAOK și Malmo au fost, probabil, protagonistele celei mai încinse duble din turul 3 al preliminariilor Champions League. După un meci tur cu 4 goluri, scor 2-2, în care PAOK a revenit de la 0-1 și de la 1-2, returul a fost și mai electrizant.

Elevii lui Răzvan Lucescu s-au văzut conduși și debutul jocului din Grecia, după ce Nanasi a deschis scorul pentru Malmo la doar 10 minute de la fluierul de start. Însă, PAOK a oferit o replică pe măsură. Taison a restabilit egalitatea în minutul 21, iar Koulierakis a dus scorul la 2-1 pentru gazde în minutul 43. A urmat apoi un final de primă repriză absolut nebun. Nanasi a reușit dubla și a făcut din nou ca tabela să indice un rezultat de egalitate, însă doar pentru câteva clipe. În minutul 45+4, Zivkovic a înscris din pasa lui Baba și i-a permis lui PAOK să intre în avantaj la vestiare, scor 3-2.

Fotbaliștii lui Lucescu Jr. au ținut de rezultat în repriza secundă și au fost la doar câteva secunde distanță de play-off-ul Champions League, însă în minutul 90+7, suedezii au dat lovitura. Zatterstrom a dus scorul la 3-3 și a aruncat confruntarea în prelungiri. Aici, oaspeții s-au dovedit a fi mai proaspeți din punct de vedere fizic și au reușit să controleze jocul, având o posesie de 75%. Iar în cele din urmă, Malmo a lovit din nou. În minutul 99, Christiansen a înscris golul de 4-3 pentru campioana Suediei, care a obținut și calificarea dramatică în play-off-ul Champions League.

La fel ca FCSB, care îi putea fi adversară în următoarea fază din Liga Campionilor, PAOK a părăsit competiția și va merge în play-off-ul Europa League. Aici vor juca și roș-albaștrii, după ce au pierdut tot dramatic, scor 2-3, returul cu Sparta Praga.

Mai jos rezumatul partidei nebune din Grecia:

Răzvan Lucescu a analizat pe scurt înfrângerea încasată de elevii săi

La interviul de după meci, Răzvan Lucescu a transmis că echipa sa merita calificarea la capătul timpului regulamentar. Însă, golul marcat de Malmo în minutul 90+7 le-a turnat plumb în ghete grecilor, care nu au mai avut forța necesară pentru a păstra ritmul și în prelungiri:

„Timp de 90 minute am meritat calificarea. Când primești un gol în ultimul minut, în acest fel, poți spune că este o lipsă de încredere. Ar fi trebuit să marcăm golul al patrulea în repriza a doua, însă nu am făcut-o și am plătit pentru naivitatea noastră. Trebuia să închidem meciul.

Primul gol al celor de la Malmo ne-a costat mult. Chiar dacă am reușit să intrăm la cabine în avantaj, ar fi trebuit să gestionăm partida repede.

Golul trei al suedezilor m-a făcut să mă simt foarte rău. Din primul până în ultimul minut. Am avut calificarea în mână și am pierdut-o, din toate punctele de vedere.

Când posesia era a noastră, în minutul 95 și nu trimitem mingea în jumătatea adversă înseamnă că am avut calificarea în mâinile noastre și am pierdut-o. Puteam gestiona mai bine baloanele lor lungi, mai ales în minutele de prelungiri”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit publicației Metro Sport.

Cu cine va juca în play-off-ul Europa League

În play-off-ul Europa League, PAOK Salonic va da peste învingătoarea din dubla Celje (Slovenia) – Shamrock Rovers (Irlanda). În tur, slovenii au izbutit să se impună cu scorul de 1-0.

„Ne-am asigurat prezența europeană, trebuie să ne gândim la cele două partide, care vor decide calificarea în grupele Europa League. Este responsabilitatea mea și a tuturor celor de la club să ne concentrăm pe următoarele partide. Avem un sezon întreg în față. Trebuie să ne trezim dimineață știind că avem partide importante în față”, a completat Răzvan Lucescu.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
×