Cu doar patru zile înainte de partida care le-ar putea salva sezonul, „galacticii” se confruntă cu probleme de lot. Pepe și Ronaldo erau fotbaliștii care îi generau griji lui Ancelotti în perspectiva disputei cu Atletico, de la Lisabona, dar acestora li s-au adăugat alți doi jucători importanți: Bale și Benzema, anunță Marca.
În afară de golgheterul portughez – care a făcut azi doar alergări ușoare -, niciunul dintre jucătorii menționați nu a participat la ședința de pregătire de astăzi. În principiu, noteză sursa citată, accidentările nu sunt foarte grave, astfel că toți pot fi recuperați în timp util, dar există riscurile ca aceștia să nu fie la 100% din punct de vedere fizic sâmbătă seară.
În ceea ce îl privește pe cel mai bun marcator din istoria unui sezon de Liga Campionilor (Ronaldo, cu 16 reușite, a depășit recordul lui Messi (2010-2012) și Altafini (1962-1963) – cei doi marcaseră de 15 ori – ), staff-ul medical i-a creionat un program separat, astfel că abia de joi, dacă nu intervin lucruri neprevăzute, el va participa la ședințele comune de pregătire, cu ceilalți jucători din lot.
63 de goluri au înscris în acest sezon de La Liga cei trei fotbaliști ofensivi ai Realului care acuză probleme medicale în acest moment: Ronaldo (31), Bale (15), Benzema (17)
De partea cealaltă, și Diego Simeone se confruntă cu probleme, golgheterul Diego Costa urmând a fi indisponibil, după ce accidentarea care l-a chinuit în ultima perioadă a recidivat în partida decisivă pentru titlu, contra Barcelonei. Golgheterul La Liga va absenta două săptămâni, astfel că prezența sa la Campionatul Mondial nu este pusă în pericol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER