Englezii au prefațat meciul cu Steaua: Piovaccari, cel mai mare pericol pentru Cech. Ce au trecut la rubrica „Știați că…”
Englezii discută în aceste zile despre România mai mult ca oricând. Nu doar transferul lui Chiricheș ocupă prima pagină a ziarelor din Regat, ci și confruntarea dintre Chelsea și Steaua, din grupa E a Champions League.
Ziariștii britanici au făcut o scurtă descriere a formației din Ghencea și au identificat principalul pericol pentru poarta lui Cech: Federico Piovaccari.
„Steaua București este cea mai de succes echipă din România, calificându-se în grupele Ligii Campionilor după trei tururi preliminare. Românii au trecut de Vardar, Dinamo Tbilisi și Legia Varșovia, după o dublă în care a contat numărul de goluri înscris în deplasare (3-3 la general, 2-2 în Polonia). Câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1986, formația din România a bifat ultimul succes la nivel european în 2006, când a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA.
Jucător cheie: Federico Piovaccari – Cu trei goluri înscrise în preliminarii, atacantul italian nu este doar un jucător important pentru Steaua, ci poate să devină unul dintre fotbaliștii importanți din faza grupelor UEFA Champions League.
Manager: Laurențiu Reghecampf – Are doar 37 de ani și o singură selecție ca jucător în echipa națională a României. Și-a început cariera de tehnician în 2010.
Știați că: Steaua București a jucat doar în prima ligă din România, neretrogradând niciodată. 62 de sezoane la cel mai înalt nivel.„, notează The Independent.
Mourinho s-a temut de confruntarea cu Steaua
La conferința de presă care a prefațat Supercupa Europei de mâine seară, Jose Mourinho a discutat mai mult despre tragerea la sorți a grupelor Ligii decât despre partida propriu-zisă cu Bayern.
Portughezul anticipa o serie de grupe echilibrate, atâta timp cât în urnele 3 și 4 apăreau 4 foste câștigătoare ale competiției: Ajax și Dortmund – în urna a treia -, respectiv Steaua și Celtic – în urna a patra -.
„Câteodată tragerea la sorți este mai dificilă, iar alteori mai simplă. Urnele s-au complicat în acest sezon. În grupele trei și patru sunt echipe care au câștigat Cupa Campionilor.„, a spus Mourinho la conferința de presă care precedă Supercupa Europei.