Milan Pavkov a avut nevoie de numai 30 de minute pentru a marca de două ori în poarta echipei Liverpool, în etapa a patra din grupele Ligii Campionilor.
Atacantul de 24 de ani a sărbătorit inedit victoria în fața englezilor. La finalul partidei, încheiată 0-4 pentru Steaua Roșie Belgrad, Pavkov a sărit în tribună, acolo unde se aflau ultrașii echipei sale, alături de care s-a bucurat de reușita incredibilă a sârbilor pe terenul fostei finaliste a Ligii.
Red Star Belgrade hero Milan Pavkov celebrates with ultras after beating Liverpool https://t.co/XYPfiTlbPF pic.twitter.com/htFldtmqgb — Cleansheet (@Cleansheet) November 7, 2018
Red Star Belgrade hero Milan Pavkov celebrates with ultras after beating Liverpool https://t.co/XYPfiTlbPF pic.twitter.com/htFldtmqgb
— Cleansheet (@Cleansheet) November 7, 2018
„Visam la asta”, a spus Pavkov la finalul partidei, potrivit dailymail.co.uk, care a mai adăugat: „Am spus mai devreme că vreau să marchez împotriva lui Liverpool și s-a întâmplat. Chiar am marcat de două ori.
De dormit? Nu pot să dorm după astfel de meciuri din Ligă. Cred că nici în următoarele două, trei nopți nu o să pot dormi.
Dar trebuie să reușesc să dorm, pentru că avem un meci important în weekend„.
Pavkov a deschis scorul în minutul 22 cu o lovitură de cap în urma unei centrări venite din corner. Apoi, în minutul 29, atacantul a șutat spectaculos de la mare distanță cu piciorul drept.
Liverpool – Steaua Roșie Belgrad s-a încheiat 0-4, iar Liverpool are 6 puncte după 4 meciuri din grupele Ligii Campionilor, în timp ce sârbii sunt pe ultimul loc cu 4 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER