„Eu am marcat 11 goluri în decursul a nu știu câți ani”** REACȚIA lui Pep după meciul FABULOS făcut de Messi
Tehnicianul FC Barcelona, Josep Guardiola, s-a declarat, miercuri, extrem de norocos pentru că-l poate antrena pe atacantul argentinian Lionel Messi, care a intrat în istoria fotbalului, după ce a devenit singurul fotbalist din lume cu cinci goluri marcate într-un meci de Liga Campionilor.
„Pot să vă spun că nu e ușor să dai cinci goluri, eu am marcat 11 în decursul a nu știu câți ani. Messi este cel mai bun. Am mare noroc să fiu antrenorul lui. Este un jucător unic prin talentul său înnăscut, dar și prin mentalitatea de învingător prin care trage echipa în față”, a declarat Guardiola.
Pentru Robin Dutt, antrenorul formației Bayer Leverkusen, nu există cuvinte pentru a-l descrie pe Messi: „Fără Messi, Barca este cea mai bună echipă din lume, dar cu Messi, Barca este din altă galaxie. După meci, l-am felicitat pe Guardiola și i-am spus că sunt aproape sigur că va fi în finala de la Munchen”.
Formația FC Barcelona s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 7-1 (2-0) echipa germană Bayer Leverkusen, meci în care argentinianul Lionel Messi a marcat de cinci ori, iar debutantul Christian Tello de două ori. În tur, FC Barcelona s-a impus, scor 3-1, astfel că s-a calificat în sferturi cu scorul general de 10-2.
Lionel Messi, care a marcat în minutele 25, 42, 50, 58 și 85, este primul jucător din istoria Ligii Campionilor care înscrie de cinci ori într-un meci. Tello, debutant în Liga Campionilor, a înscris în ’55 și ’62.
Pentru Bayer a marcat Bellarabi, în minutul 90+1.