EXCLUSIV | Calificarea „sparge banca”. Prima uriașă promisă jucătorilor lui Dan Petrescu, pentru a elimina Slavia
Clujenii se pregătesc de meciurile care ar putea aduce o calificare râvnită în România din 2013. Sunt 6 ani de când nicio echipă din România nu a mai intrat în grupele celei mai importante competiții interclubului. CFR se umple de bani dacă reușește „minunea”. În cazul în care obține calificarea în grupe, formația clujeană va primi peste 20 de milioane de euro de la UEFA.
75.000 de euro pentru un titular
Nelu Varga a promis că va redirecționa aproximativ 3 milioane de euro către jucătorii și staff-ul tehnic. 1 milion de euro va încasa Dan Petrescu, iar jucătorii și-au aflat și ei prima pentru o calificarea în grupe. 75.000 de euro va încasa un titular de drept, dacă dubla cu Slavia va fi câștigătoarea pentru CFR. Jucătorii ar putea încasa prima, imediat după calificare, pentru că UEFA va direcționa aproape 15 milioane de euro către echipele calificate, imediat după stabilirea configurației finale a grupelor.
Prima din România care joacă 4 tururi în UCL
Dubla cu Slavia Praga va fi cea mai importantă în care este angrenată o echipă din România, în ultimii doi ani. Atunci, FCSB juca un play-off pentru grupele Champions League, cu Sporting. Tot FCSB este și ultima calificată în grupe. Ajungea acolo după ce trecea de 3 tururi preliminare, în care a depășit Vardar, Dinamo Tbilisi și Legia.
CFR nu a mai fost pusă într-o astfel de ipostază din 2012, când clujenii ajungeau în grupe, după ce eliminau Slovan Liberec și FC Basel, în preliminarii. Echipa clujeană ar putea fi singura din România care ajunge în grupele Champions League, după ce trece de 4 tururi preliminare.