EXCLUSIV | Încă o minune marca Dan Petrescu? „Slavia are slăbiciuni și le găsește el, așa cum face de fiecare dată”

CFR a fost învinsă pe teren propriu, 0-1, de Slavia Praga în turul play-off-ului Ligii Campionilor. Omrani a ratat un penalti, în minutul 79, iar adversarii au marcat prin Masopust, în minutul 28. Returul va avea loc la Praga, la data de 28 august, de la ora 22:00. Echipa câștigătoare a „dublei” va juca în grupele Champions League, iar învinsa va evolua în grupele Europa League.

„CFR pleacă în retur cu handicap. Au fost ocazii, prin Țucudean, iar la penalty nu a ratat Omrani, ci portarul a stat foarte bine. El nu a bătut rău, dar portarul a avut inspirație. Slavia a mers peste CFR, era important pentru clujeni ca să nu ia gol, însă totul se va juca în retur.

E normal să fie supărare, dar nu e nimic jucat, repet. E dublă manșă. Au șanse să se califice. Acum portarul lor a făcut un meci foarte bun…Îți trebuie și un dram de noroc. În retur totul va fi diferit, că Slavia are slăbiciuni și le găsește Dan Petrescu, ca de fiecare dată. E important ca CFR să se califice. Oricum, ei nu se mulțumesc cu Europa League, vor cu cei mari, în Ligă”, a afirmat Florin Matache la ProSport LIVE.

„CFR e compartimentată bine pe toate posturile, de la portar, la atacanți și să nu uităm că Arlauskis a făcut meciuri foarte bune și a salvat echipa de multe ori. Meciurile sunt făcute din momente, mai bune sau mai slabe, deci CFR trebuie să marcheze, să nu intre în criză de timp și să pornească asaltul spre grupele Ligii Campionilor”, a mai spus „Eroul de la Liberec”, cel care a evoluat în cariera de fotbalist pentru Metalul Plopeni, Dinamo, alături de care s-a calificat în grupele Europa League în sezonul 2009-2010, Dinamo II, Ceahlăul Piatra Neamț, CS Otopeni, „U” Cluj, Damila Măciuca, CSM Râmnicu Vâlcea, Concordia Chiajna, Academica Clinceni și Flacăra Horezu. Acum e antrenor cu portarii la Turris Oltul Turnu Măgurele, formație care a reușit promovarea în Liga a 2-a în această vară.

Înainte de duelul cu Slavia Praga, CFR a reușit să învingă pe terenul celor de la Celtic Glasgow, 4-3, gol Țucudean în ultimul minut de joc.

 

Publicat: 21 08. 2019, 11:40
Actualizat: 21 08. 2019, 11:50