EXCLUSIV | Iosif Rotariu, înainte de FC Astana – CFR Cluj: „În niciun caz nu țin cu CFR, țin cu nepotul meu”

FC Astana – CFR Cluj, în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor 2019, se joacă marți, ora 16:00, în direct la Digi Sport 1 și în format live text pe www.prosport.ro. Prezent la ProSport LIVE, Iosif Rotariu, a prefațat partida, anunțând că e de partea nepotului său, Dorin Rotariu, care acum se va duela cu trupa lui Dan Petrescu. „Roti” a ajuns la Astana în februarie și are contract până în decembrie 2022.
 
„Aștept meciul cu mare nerăbdare. În niciun caz nu țin cu CFR Cluj, țin cu nepotul meu. S-a acomodat foarte bine la Astana, joacă meci de meci, titular și e foarte optimist pentru partida de astăzi. În ultima perioadă joacă vârf și spre finalul partidei a mai jucat și mijlocaș stânga”, a spus Iosif Rotariu la ProSport LIVE.
 
„Dorin e foarte bine dezvoltat din punct de vedere fizic, se pregătește și suplimentar, după antrenamente, în sala de forță. În Kazahstan fotbalul este peste fotbalul din România, este un fotbal de angajament, de muncă, fizic. El este un jucător incredibil, are foarte multe realizări individuale imprevizibile, e foarte mobil, are execuții foarte bune și poate decide soarta meciurilor de unul singur uneori”, a mai spus unchiul lui Dorin Rotariu.
 
Cine e favorită? „Din punctul de vedere al experienței în cupele europene, al investiției, al jucătorilor internaționali, al suprafeței de joc, Astana fiind obișnuită cu terenul sintetic, plus că este în plin campionat, deci toate aceste lucruri o fac pe Astana să plece cu prima șansă.  Dar, Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, care știe să își motiveze jucătorii și este capabil să îi determine la ora jocului să dea totul”.
 

 

Publicat: 09 07. 2019, 12:11
Actualizat: 09 07. 2019, 12:27