Fabulos! Cum i-a șocat Gigi Becali pe cei de la UEFA înaintea returului cu Sparta Praga: „Are un rol pentru această situație fără precedent, n-ai cum 10 din 11 la acest nivel și să spui că e întâmplare!”. EXCLUSIV

Campioana României, FCSB, a remizat 1-1 în Cehia cu Sparta Praga în prima manșă din Turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Roș-albaștrii au condus prin golul lui Dawa însă au fost egalați după o eroare a lui Târnovanu, pe final de meci când Baeten, Olaru și Miculescu fuseseră anterior schimbați după accidentări. Se anunță, astfel, în Ghencea, un retur electrizant, cu o atmosferă smulsă din magia deja tradițională a nopților europene în roș-albastru! De ce și cum i-a șocat Gigi Becali pe cei de la UEFA înaintea returului cu Sparta Praga?

ProSport a descoperit o realitate uluitoare reușită de această echipă de când Gigi Becali a devenit patronul ei, o realitate care i-a lăsat mască până și pe cei de la UEFA înaintea celei de-a doua manșe cu campioana Cehiei! În exclusivitate, avem inclusiv reacția pe surse din partea forului continental vizavi de situația fără precedent!

Cinci remize în deplasare, cinci calificări! Toate fix Turul 3 Champions League, ca acum!

Așadar, recapitulăm: remiză în deplasare pentru FCSB, în prima manșă din Turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Este contextul extrem de important. Pentru că, din 2003 de când Gigi Becali a devenit patronul echipei, roș-albaștrii s-au aflat de 5 ori în situația acesta. Și, de fiecare dată, s-au calificat la retur!

Au fost cinci egaluri în deplasare, în prima manșă, de fiecare dată în Turul 3 preliminar Champions League!, și de fiecare dată campioana a mers mai departe!

Iată seria incredibilă reușită până azi:

  • 2006 – 2-1 cu Standard Liege (după 2-2)
  • 2007 – 2-0 cu BATE Borisov (după 2-2)
  • 2008 – 1-0 cu Galatasaray (după 2-2)
  • 2014 – 2-1 cu Aktobe (după 2-2)
  • 2016 – 2-0 cu Sparta Praga (după 1-1)

De menționat că în toate cazurile calificarea s-a obținut prin victorie în timp regulamentar, fără prelungiri sau lovituri de departajare. Una dintre victime, cea mai recentă, chiar Sparta Praga! Poți descoperi AICI confesiunea eroului din acea partidă, Nicolae Stanciu.

Se-ngroașă gluma: alte cinci scenarii identice în cupele europene per total!

Încă ar mai putea fi unii care să pună pe seama coincidenței seria incredibilă de mai sus, cu toate că vorbim de 5 „duble” întinse pe un deceniu, 2006-2016, și cu adversari tari pe alocuri, dacă ne referim la Standard Liege, Galatasaray ori Sparta Praga.

Să nu uităm, cele cinci scenarii de succes evidențiate mai sus se referă strict la meciuri din Turul 3 preliminar Champions League, exact faza competiției în care e angrenată acum FCSB. Însă, echipa lui Gigi Becali are o performanță mult mai tare. În alte cinci situații, din cupele europene, din epoca Becali, a remizat în prima manșă în deplasare și apoi s-a calificat, pe teren propriu!

Iată partidele care măresc la 10 seria uluitoare:

  • 2003 – Tur preliminar Cupa UEFA – 0-0 cu Neman Grodno (după 1-1)
  • 2003 – Tur 1 Cupa UEFA – 1-0 cu Southampton (după 1-1) – foto jos
  • 2005 – Tur 2 preliminar Liga Campionilor – 4-1 cu Shelbourne (după 0-0)
  • 2006 – Sferturi de finală Cupa UEFA – 0-0 cu Rapid (după 1-1)
  • 2018 – Turul 3 preliminar Europa League – 2-1 cu Hajduk Split (după 0-0)

O singură dată în 11 cazuri în care echipa a remizat în deplasare în tur s-a pierdut calificarea. Este vorba de confruntarea cu Sporting Lisabona din play-off-ul Ligii Campionilor, în 2017, când după 0-0 în Portugalia s-a pierdut 1-5 pe teren propriu.

„E unic, iată motivele pentru care fanii și conducătorul au o mare influență”

În fața statisticii copleșitoare care ar trebui să dea și mai multe speranțe atât jucătorilor roș-albaștri de azi, cât și suporterilor, oficialii UEFA contactați de ProSport, din zona delegaților de meci care au experiență uriașă cu sute de partide acoperite profesional, au reacționat impresionați. Iată mărturia unuia dintre ei:

În mod cert este o situație care are toate șansele să fie unică în ultimii 20 de ani, pentru că vorbim de această perioadă, din 2003 până în prezent. Să obții 10 din 11 calificări după remiză în deplasare, dintre care 6 în preliminarii de Liga Campionilor și 5  în Turul 3 preliminar, e un palmares care spune multe. Aici contribuie atât forța mentală a jucătorilor din diferite perioade, pe lângă valoarea lor, firește. Dar tocmai pentru că seria se întinde pe atât de mulți ani e aproape sigur că aportul suporterilor și al conducătorului are o mare influență. Pentru că fanii și conducătorul au rămas aceiași. Sprijinul constant al tribunelor la meciurile retur de acasă și felul în care conducătorul a știut poate să-și motiveze jucătorii, inclusiv probabil financiar, contează mult”

Publicat: 09 08. 2024, 15:58
Actualizat: 09 08. 2024, 18:17