După victoria din partida cu CFR, scor 3-0, Steaua se pregătește de cea mai importantă dublă din acest an, cea cu Legia Varșovia, care îi poate asigura din nou prezența în grupele Ligii Campionilor.
După ce inițial au pus în vânzare bilete doar în mediul online, iată că începând de azi acestea se găsesc și la casele de la Național Arena.
Cele 37.000 de bilete puse în vânzare online au fost epuizate, iar alte peste 10 mii de bilete se vor vinde la casele de bilete, iar 2.000 au fost rezervate pentru fanii polonezilor.
În jurul Arenei Naționale e forfotă mare, iar conform Digi Sport, în acest moment se mai găsesc bilete doar la tribuna a doua și peluze.
Prețurile biletelor:
Peluze: inelul 3 – 20 lei, inelul 2 – 25 lei, inelul 1 – 30 lei
Tribuna a II-a: inelul 3 – 30 lei, inelul 2 – 40 lei, inelul 1 lateral – 50 lei, median – 75 lei, central – 90 lei
Tribuna I: inelul 3 – 30 lei, inelul 2 – 40 lei
Prima manșă Steaua – Legia se joacă miercuri, 21 august, de la ora 21:45, iar returul pe 27 august.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER