Fața nevăzută a lui Chelsea
Pe lângă statutul de vedete ale uneia dintre cele mai valoroase echipe din lume și cel de personaje nelipsite de pe paginile tabloidelor britanice, adversarii CFR-ului de aseară au povești de viață dintre cele mai captivante. Cele mai interesante realități cotidiene ale celor de la Chelsea FC nu puteau fi trecute cu vederea. Supranumită „The Blues” (albaștrii) sau „Pensionarii” (denumire care provine de la veteranii de război, ce locuiau într-un spital din apropierea stadionului și care au fost primii suporteri ai londonezilor), echipa clubului Chelsea a fost fondată în 1905. Își joacă meciurile de acasă pe „Stamford Bridge“, o arenă de 42.055 de locuri, situată în cartierul Fulham, din vestul Londrei
Lampard este fan al Partidului Conservator
Este cel mai prolific marcator din istoria clubului Chelsea, înscriind 115 goluri pentru londonezi. Jucătorul este logodit cu o tânără de naționalitate spaniolă, Elen Rives, cu care are și doi copii (Luna și Isla). După modelul inițiat de Ashley Cole, Lampard și-a publicat și el autobiografia sub numele de „Totally Frank”, în luna august a anului 2006. Fotbalistul s-a implicat și în politică, declarându-se un susținător al Partidului Conservator. Tatăl său, Frank Lampard senior, a evoluat 551 de partide pentru West Ham, echipa la care s-a consacrat și actualul jucător al lui Chelsea.
Anelka visează la o carieră de actor
Francezul s-a remarcat și pe platourile de filmare. A jucat în filmul „Le Boulet” (Mingea), unde a interpretat rolul unui fotbalist. El a declarat că va intra în industria cinematografică atunci când va renunța la fotbal. „Am un prieten care este regizor. Ultima dată a produs «Asterix». El mi-a propus să mai joc în filme și chiar am de gând să fac asta. Îmi place foarte mult meseria de actor, pentru că acolo nu există minge. În plus de asta îmi place să pretind că sunt altcineva. Este distractiv”, a afirmat Anelka. Fanii lui Bolton s-au atașat foarte tare de atacant, căruia i-au compus două cântece. „Ce apare de după deal, e Anelka, e Anelka!”, sună traducerea unuia dintre ele.
Drogba cântă muzică rap
Starul naționalei ivoriene este un fan al muzicii rap. S-a implicat în industria muzicală și a lansat chiar și un album, cu pseudonimul „Drogbacite”. Atacantul i-a convins și pe colegii săi, Michael Essien și John Obi Mikel, să înregistreze single-uri alături de el
Ballack vrea weekend-uri fără fotbal
Este căsătorit cu Simone Lambe și au împreună trei copii: Louis, Emilio și Jordi. În timpul liber îi place să asculte muzică R&B, să joace golf sau să petreacă mult timp cu cei trei copii. „Weekend-ul perfect pentru mine este unul fără meciuri”, a declarat Ballack pentru site-ul său oficial
Căpitanul celor de la Chelsea este recunoscut ca un familist convins. Este căsătorit din 2006 cu Toni Poole Terry, cu care are gemeni (o fetiță și un băiat). Fotbalistul este un sportiv prin excelență, în timpul liber preferând să joace golf sau squash ori să petreacă mult timp în bazinul de înot. Terry este recunoscut ca fiind un jucător superstițios, având obiceiuri din cele mai ciudate înaintea partidelor. Unul dintre ele este să numere stâlpii de iluminat prin geamul autocarului, în drumul de la hotel la stadion.