FC Basel crede în calificare:** „Trebuie să fim eficienți și să avem noroc”

Președintele FC Basel, Bernhard Heusler, a declarat că, în ciuda înfrângerii de pe teren propriu în prima manșă a play-off-ului LigiiCampionilor, echipa sa are puterea să treacă de CFR Cluj, cu condiția să fie eficientă și să aibă noroc, informează cotidianul elvețian 20 Minuten.

„Nu este un început de sezon sub cele mai bune auspicii pentru noi, mai avem mult de muncă. Criticile la adresa antrenorului Heiko Vogel sunt normale în contextul rezultatelor, dar este un tehnician care lucrează bine. Suntem în aceeași barcă, învingem împreună și pierdem împreună. Urmează returul cu CFR Cluj, eu cred că șansele noastre de calificare sunt intacte, dar trebuie să fim eficienți și să avem și norocul de partea noastră. O eventuală necalificare în grupele Ligii Campionilor nu va avea impact asupra bugetului nostru, banii respectivi nu au fost trecuți la buget. Plus că accesul garantat în Liga Europa ne aduce cam cinci milioane de franci”, a spus Heusler.

Meciul CFR Cluj – FC Basel, din manșa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca. În tur, echipa clujeană a câștigat la Basel cu scorul de 2-1.

Sursa: Mediafax

Publicat: 28 08. 2012, 11:02
Actualizat: 28 08. 2012, 11:03