FC Basel s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Elveției
Echipa FC Basel, adversara Stelei în grupa E a Ligii Campionilor, s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Elveției, după ce a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, formația FC Münsingen, în turul doi al competiției.
Golul a fost marcat de Delgado, în minutul 55, din penalti.
Antrenorul Murat Yakin a folosit următoarea formulă de echipă: Vailati – Safari, Ajeti, Sauro, P. Degen – Xhaka, Frei, Delgado (Sio ’81), Andrist – Pak, Streller.
Steaua București și FC Basel se vor întâlni în etapele a treia și a patra ale grupei E a Ligii Campionilor. Primul meci se va disputa la 22 octombrie, la București, returul urmând să aibă loc la 6 noiembrie, la Basel.
Sursa: Mediafax