Ferguson a făcut SHOW la conferința dinaintea meciului cu Oțelul!** Ce a răspuns la întrebarea „e vreun jucător român care să vă placă?”

Alex Ferguson a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Oțelul, de pe „Old Trafford”. Managerul celor de la United a vorbit despre problemele de lot cu care se confruntă, după care a acceptat și întrebări referitoare la adversară și la fotbalul românesc.

Cel mai interesant moment al conferinței a fost atunci când Ferguson, vizibil binedispus, a fost întrebat dacă este vreun jucător român care să îi placă. Scoțianul a răspuns sec „NU” și a stârnit râsete generale.

„Cleverley nu va juca mâine (n.r. – miercuri). Nu este o accidentare gravă. Privim spre viitor și vrem să ne asigurăm că va fi disponibil pentru o perioadă lungă decât să riscăm o accidentare. Va lipsi și la meciul de duminică.

Rafael poate juca, dar Chris Smalling și Ashley Young sunt încă accidentați. Va trebui să facem o schimbare, două, pentru meciul de mâine, dar sperăm să fim destul de puternici”, a spus Ferguson la conferința de presă premergătoare meciului din Liga Campionilor cu Oțelul Galați.

Iată și cele mai interesante întrebări și răspunsuri date de Sir Alex la conferință.

Ce sfat i-ați dar lui Dorinel pentru a avea cel puțin jumătate din succesul dumneavoastră?
Să ia un președinte bun! (râde)
Adrian Mutu e un jucător irosit?
E un jucător talentat al Europei. Sunt mulți români talentați. Și-a găsit drumul la Fiorentina… La Fiorentina e acum? Oricum, e un jucător valoros.
Este vreun jucător român acum care să vă placă?
Nu! (sec – râsete generale) Nu, în vară am făcut cercetări, dar avem tot ce ne trebuie.

Publicat: 01 11. 2011, 19:18
Actualizat: 01 11. 2011, 19:36