Ferguson se teme de „spionaj”, Andone joacă cu cărțile pe față!** FOTO Antrenamentul CFR-ului înaintea „șocului” cu Manchester United
Ioan Andone a declarat înaintea meciului cu Manchester ca va juca pe atac și că preferă ca CFR și United să fie cele două echipe calificate în primăvara Ligii. Dacă Sir Alex a preferat să nu țină antrenamentul oficial la Cluj din cauza „spionilor”, Andone joacă cu cărțile pe față
Ferguson: Am preferat să ne antrenăm acasă pentru că în deplasare toți ne urmăresc antrenamentele
„Am văzut performanțele CFR-ului, de la Braga și cele două victorii cu Basel. Este o echipă bună, pe care trebuie să o respectăm. Când ne antrenăm înainte de meciurile din deplasare nu putem face niciodată mare lucru pentru că toți ne urmăresc antrenamentele, așa că am preferat să ne antrenăm acasă, să stabilim câteva decizii tactice și cred că a fost mult mai bine așa”, a spus Ferguson.
Tehnicianul a remarcat un singur jucător de la CFR Cluj, care l-a impresionat în meciurile recent monitorizate, pe Rafael Bastos, despre care a spus că a fost foarte bun în partidele pe care le-a urmărit.
Fundașul Jonny Evans consideră că nu se poate vorbi de noroc în cazul echipei CFR Cluj, care s-a impus în prima etapă a grupelor, în deplasare, în fața formației Sporting Braga, scor 2-0: „Nu pot nominaliza un jucător anume de la CFR, dar nu cred că se poate vorbi de noroc în cazul echipei CFR, care a marcat două goluri în deplasare cu Braga, într-un meci din grupele LC”.
Andone mizează pe atac: „Vreau ca aceste două echipe să se califice”
„Este o participare mare pentru noi și România, sper să obținem un rezultat pozitiv în meciul în care se întâlnesc cele două echipe cu victorie în prima etapă. Mi-aș dori ca tot aceste două echipe să se califice mai departe. Manchester United, chiar dacă a venit cu un lot diferit, are destule soluții în apărare, are jucători tineri care nu întâmplător au ajuns la acest nivel. Sper ca în meciul de mâine să ne meargă bine atacul și contraatacul, pentru că într-un meci cu Manchester dacă nu înscrii nu ai nicio șansă. Vom avea schimbări în lot față de ultimul meci, nu foarte multe, și sper să am dreptate”, a spus Andone
El a menționat că o victorie în partida de marți ar aduce prestigiu, pe lângă punctele puse în joc: „Dacă vom câștiga partida cu Manchester vom avea în primul rând prestigiu, apoi șase puncte în grupă, iar pentru jucători, Ardeal și România vom câștiga notorietate”.
Andone a mai spus, referitor la faptul că Manchester United nu susține antrenamentul oficial la Cluj, că a fost decizia lui Ferguson și că acesta este prea profesionist pentru a-și trata adversarii de sus. „Este programul pe care îl face antrenorul, Alex Ferguson este prea profesionist pentru a ne trata de sus și nu cred că e vorba de aroganță”, a afirmat Ioan Andone.
Partida CFR Cluj – Manchester United, din etapa a II-a a Grupei H a Ligii Campionilor, se va disputa, marți, de la ora 21.45, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu.