„Fiara” se întoarce la Florența
Marius Lăcătuș a jucat în sezonul 1990-1991 la Fiorentina, bifând 21 de meciuri și înscriind trei goluri.
Marius, revii la Florența, după atâția ani… Crezi că vei fi bine primit?
Actualul antrenor, Prandelli, spunea că fanii Viola nu-și uită jucătorii… Înseamnă că voi fi bine primit. Eu acolo am avut o relație bună cu suporterii. Probabil că mulți își mai aduc aminte de mine, deși au trecut câțiva ani.
Luciano Spaletti, antrenorul de acum al lui AS Roma, era un mare fan al tău…
(râde) Da, știu, chiar am vorbit recent cu el și mi-a povestit cum venea mereu la meciuri, când jucam eu acolo… El este chiar din Florența, era fan al echipei…
Ce n-a mers la Fiorentina?
Păi eu n-aș zice chiar că nu a mers, din contră, n-a fost deloc rău.
Dar ai stat destul de puțin.
Da, dar am jucat vreo douăzeci și ceva de meciuri, dacă mai țin bine minte. E drept, acolo nu prea am evoluat pe postul meu, care îmi convenea mie. Apoi s-a tot schimbat și echipa, și antrenorul…
Ai avut probleme de adaptare?
Nu, n-aș zice asta, poate doar că jucam pe alt post… Acolo erau pretențiile foarte mari, normal, Serie A, lumea aștepta mai mult de la mine… Și nu numai de la mine, de la echipă, în general…
A fost dură și schimbarea de mediu? Din România comunistă direct în miezul Occidentului?
Normal că au fost diferențe, era altă lume. Dar nici eu nu eram neumblat, călătorisem mult, jucasem în multe țări, aveam 26 de ani și destulă experiență.
Îți mai amintești cu cine ai fost coleg?
Cum să nu. Cu Dunga, Borgonovo, Di Chiara, Kubic, Mazinho, Branca.
Orașul cum ți s-a părut?
Foarte frumos, mi-a plăcut mult și m-am acomodat repede.
Ți-a priit apoi plecarea în Spania?
A fost altceva. Oviedo era o echipă mai mică, fără cine știe ce pretenții. La Fiorentina fanii creeau o presiune uriașă.
Te-ai mai întors la Florența, de când ai plecat atunci?
Nu. N-am mai fost niciodată.
„Vrem să adunăm cât mai multe puncte“
Cum va fi meciul cu Fiorentina?
Deloc ușor, firește. Dar am mai spus, noi vrem să câștigăm mereu și să adunăm cât mai multe puncte.
Pe cine vezi favorită la trofeu, în acest an?
Sunt mai multe echipe, cam aceleași, Manchester, Chelsea, Arsenal, Real…
Ai spus recent că accederea Stelei în grupele Champions League nu te face deloc un antrenor mare.
Da, așa este. Ca să poți fi considerat mare, trebuie să reziști mult acolo, să te menții printre cele mai bune echipe din Europa, să ai continuitate. Eu mai am mult de muncă până atunci.
"Eu am ajuns la Fiorentina exact după plecarea lui Roberto Baggio, iar așteptările erau mari atât de la mine, cât și de la echipă" – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua