FIFA ia atitudine după calificarea Realului: „Nu mai putem continua așa!”. Infantino condamnă penalty-ul acordat de Michael Oliver

Scandalul din finalul meciului Real Madrid – Juventus a devenit viral în scurt timp, iar ultimul om care a luat atitudine este președintele FIFA, Gianni Infantino. Aflat la un eveniment organizat de forul internațional la Buenos Aires, italianul a spus că fotbalul nu mai poate continua fără arbitrajul video. Real Madrid s-a calificat în semifinale grație unui gol marcat de Cristiano Ronaldo, în minutul 90+7, dintr-un penalty comis de Benatia.

Nu mai putem continua așa! În timp ce întreaga lume poate vedea reluările, arbitrii sunt singurii care nu au la dispoziție reluările, astfel, nu-și pot corecta greșelile. Acest lucru trebuie să ia sfârșit. Sistemul VAR îi va ajuta. Fotbalul este un joc, iar noi trebuie să ne asigurăm că este cât se poate de transparent. Cu ajutorul VAR, vom trece de la o greșeală la fiecare trei meciuri, la una la 19 partide„, a spus Infantino.

Juventus a reușit să revină de la 3-0, în returul cu Real Madrid, după umilința de la Torino. „Zebrele” au condus cu 3-0 până în minutul 90+3, când Benatia l-a faultat pe Vazquez în suprața de pedeapsă. Aribtrul Michael Oviler a ezitat pentru moment, după care a acordat penalty. Ronaldo a transformat după câteva minute de parlamentări, cu mult sânge rece, astfel că revenirea oaspeților a fost anulată.

 

Publicat: 12 04. 2018, 20:23
Actualizat: 12 04. 2018, 20:34