Finala Ligii Campionilor | Juventus – Barcelona 1-3. Catalanii cuceresc Europa pentru a cincea oară! Triplă istorică pentru echipa lui Luis Enrique în 2015
- Barcelona a câștigat pentru a cincea oară în istorie Liga Campionilor, după succesul în fața lui Juventus, scor 3-1
- Pentru catalani au marcat Rakitic (4), Suarez (69) și Neymar (90+5), în timp ce Juve a punctat prin Morata (55)
- Echipa antrenată de Luis Enrique ajunge astfel la trei trofee cucerite în 2015: Liga Campionilor, campionatul și Cupa Spaniei
Pe Olympiastadion din Berlin, o arenă împărțită parcă frățește de fanii celor două echipe, Juve și Barcelona s-au luptat pentru un loc în istorie. Sub privirile a miliarde de oameni, Luis Enrique și Max Allegri au dat o bătălie la baionetă pentru titlul de antrenor al echipei care în anul 2015 va reuși tripla istorică: Liga Campionilor, campionat și Cupă.
Presiune mare, tactică dusă la extrem, dueluri fizice, un joc strâns, echilibrat și cu prea puțin spectacol. Este rețeta cu care ne-au obișnuit în ultimii ani formațiile care au avut ocazia de a disputa ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din lume. În 2015, la Berlin, nu a fost, însă, cazul. Pentru că scorul s-a deblocat rapid, în minutul patru, când mulți dintre fani și fotografi nu-și găsiseră încă locul.
Messi, Jordi Alba, Neymar, Iniesta și Rakitic au creat o fază desprinsă parcă din jocurile de Play Station. „Don Andres” a avut luciditatea de a pasa în mijlocul unui careu depopulat, în care fundașii lui Juventus, Bonucci și Barzagli, au fost uitați și expuși de mijlocul incapabil să strângă la timp. Croatului Rakitic nu i-a trebuit prea mult timp de gândire. A șutat sec, l-a învins pe Buffon, iar după 240 de secunde Barcelona deja își confirma statutul de favorită.
Imediat, Juve a încercat să reacționeze, aproape turbată de primirea unui gol atât de devreme. Determinarea s-a văzut din plin, la fel și nervozitatea excesivă a lui Vidal, primul om din Chile aflat pe teren într-o finală de Ligă. A venit o ocazie a lui Vidal, câteva ale Barcelonei, o intervenție superbă a lui Buffon, legendarul goalkeeper al torinezilor, în fața lui Suarez, dar primele 45 de minute nu au mai adus golul. Au adus, însă, un joc frumos, deschis și alert, mult peste media ultimelor finale, în care Juventus nu s-a mulțumit cu un joc de apărare și în care Barcelona nu a mai insistat cu posesia prelungită a balonului.
„Mușcătura” lui Suarez
Începutul reprizei secunde a scos în evidență superioritatea echipei blaugrana. Suarez a ratat șansa de a dubla avantajul formației catalane, la o fază la care mâna lui Buffon s-a aflat pe traiectoria șutului trimis de uruguayan cu exteriorul. Nu a trecut mult timp, iar Juve și-a revenit din plin. Semnalul a fost dat de „Il Principino” Marchisio, cel care a luminat jocul cu o pasă genială cu călcâiul pentru Lichsteiner. Calmul elvețian al fundașului dreapta torinez i-a transmis, parcă, soluția perfectă: pasă în interiorul careului pentru Tevez. Șutul argentinianului, respins în față de Ter Stegen, singurul neamț de pe terenul din Berlin, a ajuns la Morata, care a pus din nou semnul egal între Barcelona și Juventus.
Numai că golul fostului atacant de la Real Madrid, intrat în istoria lui Juve cu reușite în ambele manșe ale semifinalelor și în finală, nu a fost de ajuns. Perioada de joc echilibrată de după golul atacantului spaniol s-a încheiat brusc, pe fondul unui joc bun al italienilor. Cu Messi în prim-plan, plecat într-un slalom caracteristic, faza decisivă pentru soarta trofeului avea să se petreacă în minutul 69. Trecut ca un TGV pe lângă Barzagli, superstarul argentinian a șutat bine, Buffon a scos cu greu, iar balonul a poposit la picioarele lui Suarez, aflat la câțiva centimetri în fața lui Evra. Nouarul blaugrana nu a ratat, pentru că nici nu avea cum, și și-a adus echipa în avantaj cu puțin peste 20 de minute rămase din meci.
Trei trofee într-un an și un loc în istoria fotbalului
Logic, Juve a încercat să obțină egalarea pentru a doua oară, dar, în afara de o fază în care Pogba a cerut penalty la un duel în careu cu Dani Alves și câteva șuturi de la distanță, nu a fost capabilă să amenințe apărarea condusă de Pique și Mascherano. Mai mult, Neymar a marcat la două minute de la reușita lui Suarez, dar golul brazilianului a fost anulat. Pe drept, arată reluările care surprind momentul în care mingea atinge brațul atacantului. Pe final, la ultima fază a meciului, același Neymar a scăpat singur cu portarul, după o pasă a lui Pedro, înlocuitorul lui Suarez, iar execuția sa a fost prea sigură și prea bine plasată pentru Buffon. 3-1 pentru Barcelona și șampaniile pot fi desfăcute în Catalunia, pentru că Luis Enrique și băieții săi au câștigat al treilea trofeu în 2015 și au cucerit Europa pentru a cincea oară în istorie.
Juventus – Barcelona 1-3 (Morata 55 / Rakitic 4, Suarez 69, Neymar 90+5)
-
Juventus: Buffon – Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Evra (Coman 89) – Pirlo, Marchisio, Pogba – Vidal (Pereyra 79) – Morata (Llorente 85), Tevez
- Barcelona: Ter-Stegen – Dani Alves, Piqué, Mascherano, Jordi Alba – Busquets, RakitiÇ (Mathieu 90+2), Iniesta (Xavi 78) – Neymar, Suárez (Pedro 90+5) , Messi
23:52 De la tristețea lui Pirlo, la bucuria brazilienilor Dani Alves și Adriano.
23:50 Fericire pentru câștigători, lacrimi pentru învingători. Pirlo, ajuns la 36 de ani, e consolat de mult mai tânărul Pogba.
23:46 E gata! Cuneyt Cakir a fluierat pentru ultima dată pe Olympiastadion din Berlin. Barcelona câștigă trofeul Ligii Campionilor în 2015, după 95 de minute spectaculoase jucate în compania lui Juventus și una dintre cele mai frumoase finale ale ultimilor ani. Rakitic, Suarez și Neymar au marcat pentru echipa lui Luis Enrique, în timp ce Morata a înscris în minutul 55 ceea ce avea să fie, la acea vreme, golul egalizator.
23:43 GOOOOOOOOOOOOOOL BARCELONA (NEYMAR 90+5). Brazilianul Neymar marchează, iar de data aceasta golul e validat. Starul brazilian al Barcelonei a purtat, alături de Pedro, un contraatac, a reprimit o pasă de la înlocuitorul lui Suarez și a șutat bine, fără șanse pentru Buffon. E 3-1, iar Barcelona câștigă pentru a cincea oară cel mai important trofeu european intercluburi, la capătul unui sezon în care a mai câștigat campionatul și Cupa Spaniei.
23:35 Sunt ultimele secunde din timpul regulamentar. Barcelona reușește să țină mingea departe de propria poartă. Luis Enrique mai are la dispoziție două schimbări, iar de la margine s-au arătat cinci minute de prelungire.
23:29 Xavi joacă astăzi al 151-lea meci în Liga Campionilor. Record absolut din acest punct de vedere.
23:25 Schimbă și Allegri, cu Roberto Pereyra în locul lui Vidal.
23:22 Prima schimbare a meciului vine în minutul 78. Și ce schimbare! Iese Iniesta, autorul pasei decisive pentru Rakitic la primul gol al meciului, și intră Xavi, omul caree astăzi va îmbrăca pentru ultima dată tricoul blaugrana. Imediat, mijlocașul Barcei primește și banderola de căpitan.
23:20 Neymar marchează, dar golul e anulat pentru henț. La două minute de la golul de 2-1, Barcelona a mai punctat o dată prin Neymar, care a trimis în plasa porții lui Buffon o centrare a lui Jordi Alba. Reluările arată că mingea trimisă cu capul de brazilian l-a lovit în mână înainte de a ajunge în poartă.
23:14 GOOOOOOOOOOOOOOOOL BARCELONA (SUAREZ 69). Pe fondul unei perioade de joc în care Juve avea inițiativa, catalanii trec din nou în avantaj. Messi ia o acțiune pe cont propriu, trece prea ușor de Barzagli, trage din afara careului, iar execuția argentinianului, una grea, cu pământul, e respinsă în lateral de Buffon. Atent, Suarez se află la locul potrivit și doar împinge mingea în poartă, la fel cum o făcuse Morata ceva mai devreme. E 2-1, iar Juve, care cu două minute înaintea golului Barcei ceruse penalty pentru un fault al lui Dani Alves la Pogba, are o misiune foarte dificilă și doar 20 de minute la dispoziție pentru a egala.
23:05 Asistăm parcă la un alt meci. Fondul sonor e dominat de fanii lui Juventus, iar torinezii au devenit mult mai agresivi și contează mai mult în atac. Totuși, contrele Barcei sunt periculoase.
23:00 GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL JUVENTUS (MORATA 55). Atacantul crescut de Real Madrid e din nou decisiv pentru echipa lui Max Allegri, iar ceea ce părea o formație căzută și dominată s-a trezit la timp. Marchisio și Lichsteiner crează o fază superbă în banda dreaptă, elvețianul pasează în careu pentru Tevez, care șutează puternic, Ter Stegen respinge în față, iar Morata, din apropiere, înscrie foarte simplu. Datele problemei s-au schimbat, iar Juve e acum într-o poziție care-i convine. Mai sunt 35 de minute din timpul regulamentar, iar atacanții Barcelonei probabil regretă acum ocaziile ratate.
22:56 Juve e groggy și doar inexactitatea atacanților Barcei face ca scorul să rămână 1-0. E rândul lui Messi să rateze poarta, după o combinație superbă cu Neymar și Suarez, colegii alături de care a înscris 120 de goluri în acest sezon. Se aud ole-uri din partea fanilor catalani, iar echipa lui Luis Enrique controlează partida.
22:54 Incredibilă ocazia Barcelonei! Al patrulea minute al primei reprize putea duce la un nou gol marcat de băieții lui Luis Enrique. Un corner al lui Juventus s-a transformat rapid într-un contraatac condus de Rakitic. Croatul a deschis bine jocul la Suarez, care, în poziție de 1 vs. 1 cu Buffon a preferat șutul la colțul scurt, cu exteriorul, dar experimentatul goalkeeper italian a fost atent și a repins.
22:49 A început a doua repriză, fără schimbări în echipele de start. Mai sunt 45 de minute și, în cazul în care nu vom avea prelungiri, vom afla câștigătoarea Ligii Campionilor din 2015. Mai jos, o statistică a primei reprize.
22:35 Pauză la Berlin. Barcelona intră la cabine cu un avantaj minim, 1-0, în urma golului marcat de croatul Rakitic încă din minutul 4, după o fază superbă construită de Neymar și Iniesta. Juventus se află într-o situație grea, cu o linie de mijloc mult mai slabă decât ne-a obișnuit, cu fundași centrali expuși duelurilor cu rapizii atacanți ai Barcelonei și fără prea multe ocazii de a înscrie. Ne recitim în 15 minute, când vom afla și ce schimbări va aduce Max Allegri în sistemul tactic al italienilor.
22:32 FUNDAȘ SAU EXTREMĂ‚? Mai jos, un grafic pe zona terenului în care a acționat Dani Alves. Activ ca întotdeauna, brazilianul e una dintre piesele importante din ofensiva Barcelonei.
22:27 Ce ocazii are Suarez! Barcelona apasă din nou pe accelerație, iar starul uruguayan iese și el la rampă. Întâi ratează de puțin ținta de la 20 de metri, apoi execuția sa e respinsă în corner de Buffon. Axul central e vulnerabil la Juventus, în timp ce mașinăria de fotbal catalană merge parcă mai bine ca niciodată.
22:23 Apar problemele pentru arbitrul turc. Pogba cere fault după un presupus contact cu Jordi Alba la marginea careului, apoi Neymar faultează dur, dar nu este avertizat. Protestele torinezilor vin ca un tăvălug, dar turcul nu se lasă impresionat. E minutul 36, iar ritmul partidei a mai scăzut.
22:08 Au trecut primele 20 de minute. Golul marcat de Rakitic încă din al patrulea minut al meciului contează, evident, enorm. Juve a încercat să revină în joc, a echilibrat partida, dar controlul și posesia aparțin Barcei. E de remarcat și nervozitatea lui Vidal, care a primit deja un cartonaș galben, dar nu dă semne că s-ar liniști.
21:57 Sunt șanse să vedem cea mai spectaculoasă finală a ultimilor ani? Eu cred că da. Juve a ripostat imediat după golul primit, Morata l-a ridiculizat pe Mascherano, dar Vidal a șutat mult peste poartă. A venit rândul lui Neymar să rateze o ocazie bună, dar și să ceară un penalty pentru un henț la Lichsteiner. Cuneyt Cakir, arbitrul meciului, a lăsat jocul să continue, deși balonul a atins mâna elvețianului. Tot el l-a avertizat pe Vidal, care a făcut două faulturi dure în primele 10 minute.
21:52 GOOOOOOOOOOOOOOOOL BARCELONA (RAKITIC 4). Catalanii deschid scorul după doar patru minute de joc. O fază genială, creată pe traseul Messi-Jordi Alba-Neymar-Iniesta îl aduce pe Rakitic în poziție foarte bună, iar croatul șutează bine, din apropiere, și nu-i dă nicio șansă lui Buffon. Meciul va deveni, cu siguranță, și mai palpitant.
21:48 A ÎNCEPUT MECIUL! Analizele sunt date uitării, statisticile și calculele trec pe planul secund, întreaga planetă e lipită de ecranele televizoarelor. A început Juventus – Barcelona, finala Ligii Campionilor din 2015.
21:35 Imaginea serii? Până acum, în mod cert, da! 10 minute și o festivitate a organizatorilor ne despart de startul meciului.
21:28 Așa sună imnul Barcelonei pe Olympiastadion din Berlin. Impresionant e puțin spus.
21:13 Va fi a patra finală găzduită de Germania și prima în Berlin. O statistică interesantă spune că Messi nu a marcat niciodată în capitala Germaniei. Sparge gheața în această seară? Aflăm răspunsul peste câteva ore.
21:08 DE NUMELE LUI SE LEAGĂ‚ ISTORIA LUI JUVE ÎN ULTIMII ANI. Desigur, vorbim despre Alessandro Del Piero, fotbalistul de legendă al torinezilor. E și el prezent la Berlin, unde e aclamat de fanii italieni, la 12 ani distanță de la momentul în care era căpitanul echipei lui Juve care juca ultima finală de Ligă, în 2003, contra Milanului.
21:07 E o seară specială pentru toți fotbaliștii de pe teren, o seară a premierelor. Una dintre ele îi aparține lui Arturo Vidal, mijlocașul lui Juventus care, în aproximativ 40 de minute, va deceni primul jucător din Chile care va evolua într-o finală a Ligii Campionilor. Mai este un chilian prezent la Berlin, portarul de rezervă al Barcelonei, Claudio Bravo.
21:02 Berlinul va fi din nou împărțit în două. De data aceasta nu ca urmare a unui război, ci pentru un spectacol mult mai frumos. Cele două galerii au coregrafiile pregătite, stadionul e aproape plin.
20:57 Nu doar jucătorii vor fi ținta sutelor de fotografi prezenți la Berlin, ci și iubitele lor. Prietenele lui Pogba, dreapta, și Llorente, stânga, cu câteva minute înaintea meciului. Nu ne dăm seama dacă ele conștientizează importanța momentului, dar un selfie e întotdeauna bine-venit.
20:54 Mai avem 45 de minute până la startul meciului. Mai jos, o poză cu fotbaliștii Barcelonei la inspecția terenului. Zâmbitori, relaxați, încearcă să scape de presiunea unui ultim act al celei mai importante competiții intercluburi.
20:50 Se cunosc numele celor 22 de jucători trimiși în teren de Massimiliano Allegri și Luis Enrique. Evident, nu sunt surprize în cele două formații de start. Ambii antrenori mizează pe fotbaliștii care au dus greul în acest sezon și au calificat echipa în finală. Singura absență notabilă este cea a lui Giorgio Chiellini, al cărui loc în centrul defensivei torineze e luat de Andrea Barzagli
20:46 Bună seara! Sunt Cristian Voicu, iar în următoarele ore am plăcerea de a vă ține la curent cu absolut tot ceea ce se întâmplă în unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale anului, finala Ligii Campionilor dintre Juventus și Barcelona. Timp de nouă ore, Andru Nenciu și Florin Marian au cules pronosticuri de la oameni de fotbal din România și au venit cu cele mai proaspete informații legate de ultimul act de la Berlin. Totul, în link-ul de mai jos.
Stadionul Olimpic din Berlin găzduiește în această seară, de la ora 21:45, finala Ligii Campionilor ediția 2014-2015, Barcelona – Juventus, meciul care a țesut în jurul său povești cu miile, confruntarea care stârnește un interes enorm pe toate meridianele.
E partida care polarizează toată atenția fotbalului mondial datorită protagoniștilor care vor intra pe teren în disputa transmisă în România de trei canale TV, TVR 1, DigiSport și Dolcesport, e întâlnirea care le poate aduce celor două echipe al treilea trofeu în acest sezon, după ce ambele au cucerit în Serie A, respectiv Primera Division, atât titlul, cât și Cupa. Pentru gruparea antrenată de Massimilano Allegri, încleștarea din Germania devine prima finală după 12 ani, gruparea torineză având în palmares trei trofee, în timp ce catalanii țintesc a cincea Ligă din istorie.
Juventus s-a calificat în ultimul act al competiției după ce a trecut în semifinale de Real Madrid, deținătoarea titlului (3-2 după cele două manșe), și e neînvinsă de nouă meciuri în Liga Campionilor, în timp ce formația de pe Nou Camp a promovat în finală eliminând campioana Germaniei, Bayern Munchen (5-3, după cele două manșe).
Ultima întâlnire în LC între cei doi coloși datează de mai bine de 12 ani. Juventus a trecut de Barcelona în sferturile celei mai importante competiții intercluburi din Europa în sezonul 2002-2003, atunci când italienii au acces în penultimul act după 1-1 pe Delle Alpi și 2-1 în Spania, gol Zalayeta în minutul 114. Nedved deschisese scorul, iar Xavi a egalat pentru echipa în care juca actualul antrenor al formației blau-grana, Luis Enrique. Ca jucător, tehnicianul Barcei a fost eliminat de două ori în carieră de Juve: în dubla menționată mai sus și în sezonul 1995-1996, pe când îmbrăca tricoul rivalei Real Madrid.
Pentru nenumărate pagini de statistică, declarații ale protagoniștilor, pronosticuri ale fotbaliștilor români, știri despre fani și imagini de la fața locului, www.prosport.ro vă propune azi un maraton de peste 12 ore în format LIVE BLOG. Suntem Andru Nenciu și Florin Marian și vă invităm să rămâneți alături de noi.