Real Madrid și Liverpool s-au mai întâlnit de cinci ori până în prezent, în cupele europene, finala Ligii Campionilor de la Kiev urmând să fie jocul cu numărul șase dintre cele două. Spaniolii s-au impus de trei ori, în timp ce „cormoranii” au la activ două victorii. Ultima confruntare a avut loc în 2014, pe „Santiago Bernabeu”, când Benzema a adus victoria echipei antrenate la momentul respectiv de Carlo Ancelotti.
De fiecare dată când cele două s-au întâlnit, numai una a reușit să puncteze. Pe limbajul pariorilor, niciodată nu s-a înregistrat un GG, cel puțin în cupele europene. La patru ani distanță de la ultima confruntare directă, nu mai puțin de 17 jucători care făceau parte din loturile celor două echipe sunt în continuare legitimați la cei doi giganți ai Europei. La Liverpool au rămas Dejan Lovren, Alberto Moreno, Jordan Henderson, Adam Lallana, Emre Can și Simon Mignolet, ultimii doi fiind la un pas să plece la finalul acestui sezon. La Madrid au rămas până astăzi Keylor Navas, Dani Carvajal, Nacho Fernandez, Varane, Sergio Ramos, Marcelo, Kroos, Modric, Isco, Cristiano Ronaldo și Karim Benzema.
Primul meci oficial dintre cele două a avut loc în 1981, la Paris, când Liverpool s-a impus cu 1-0 în finala Cupei Campionilor Europeni. Alan Kennedy a înscris în finalul partidei. A urmat duelul din optimile Ligii, din sezonul 2008/2009. „Cormoranii” au triumfat cu 1-0 la Madrid, într-un meci decis de israelianul Yossi Benayoun. Returul a fost de coșmar pentru deținătoarea trofeului, care a fost demantelată pe Anfield. Fernando Torres, Andrea Dossena și Steven Gerrard cu o dublă au punctat în fața lui Iker Casillas, pentru un categoric 4-0. În 2014, cele două au fost repartizate în Grupa B a Ligii Campionilor, alături de FC Basel și Ludogoreț Razgrad. A fost o revanșă a „vikingilor”, care au învins cu 3-0, toate golurile fiind marcate în prima repriză. Cristiano Ronaldo și Benzema cu o dublă au redus la tăcere publicul englez. Liverpool a avut o prestație mult mai solidă în retur, dar Benzema a fost din nou decisiv pentru echipa „blanco”.
În fazele eliminatorii, Real și Liverpool au trecut de PSG, Juventus și Bayern Munchen, respectiv de FC Porto, Manchester City și AS Roma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER