Finala Ligii Campionilor: Liverpool – Tottenham | Klopp are doi fotbaliști accidentați. Ce șanse au să joace și mesajul antrenorului german pentru rivalul Guardiola

Liverpool are probleme cu lotul înaintea finalei Ligii Campionilor cu Tottenham, de pe 1 iunie. Jurgen Klopp, antrenorul „cormoranilor”, a recunoscut că Naby Keita nu va juca sigur, în timp ce Roberto Firmino a revenit la antrenamente, dar are o situație incertă. „Naby nu are nicio șansă să joace. Face progrese, dar încă nu știm dacă va fi apt pentru Cupa Africii.

Bobby Firmino s-a antrenat în ultima săptămână și arată bine, totul pare ok. Sunt convins că va fi apt pentru finală. Tot ceea ce am văzut în ultimele zile îmi speranță, a spus Jurgen Klopp, care nu a uitat nici de rivalii de la Manchester City. L-a ironizat pe Pep Guardiola, despre care a declarat că nu s-a mai calificat în finala Ligii Campionilor de ceva timp.

„Pep Guardiola trebuie să spună că preferă Premier League, n-a mai ajuns de ceva timp în finala Ligii Campionilor. Este cel mai mare antrenor din lume și merită elogiile care îi sunt aduse. Eu îți spun că Liga Campionilor e mai importantă. Putem câștiga acest trofeu, în timp ce în Premier League am fost învinși”.

Finala Ligii Campionilor dintre Liverpool și Tottenham este programată pe 1 iunie, de la 22:00. Partida este transmisă în format live blog de www.prosport.ro.

Publicat: 29 05. 2019, 10:35
Actualizat: 29 05. 2019, 10:36