FINALA LIGII CAMPIONILOR | Superprime pentru jucătorii Realului: 1,5 milioane de euro pentru fiecare sportiv, în cazul în care vor câștiga trofeul

Redactor:
Emma Bârsan
FINALA LIGII CAMPIONILOR | Superprime pentru jucătorii Realului: 1,5 milioane de euro pentru fiecare sportiv, în cazul în care vor câștiga trofeul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid va disputa peste trei zile, la Cardiff,  finala cu numărul 15 din istoria clubului, acumulând 11 titluri și 33 de campionate în Spania. Aceste numere reușite de „galactici” nu au comparație cu nicio altă echipă din lume. Cu toate acestea, au trecut 59 de ani de când madridiștii au reușit dubla Liga Campionilor – La Liga (doar în 1957 și 1958 au reușit performanța de a câștiga ambele trofee).

Sâmbătă, 3 iunie, jucătorii lui Zidane vor căuta să intre în istorie, punând în umbră această perioadă de mai bine de jumătate de secol în care au fost depășiți de echipe precum Barcelona, Manchester United, Inter, Bayern sau Milano, care au reușit dubla Liga Campionilor – campionat intern. 

Ramos și restul căpitanilor au pus presiune la vremea deciderii primelor pentru finala Ligii Campionlor și au propus o sum uriașă, pe care clubul a acceptat-o: 1,5 milioane de euro de jucător în cazul în care vor reuși dubla. Pentru a convinge conducerea clubului să accepte această sumă, Ramos și colegii săi au menționat și de Mondialul Cluburilor, câștigat de „galactici” în decembrie.

În sezonul trecut Real Madrid a plătit prime în valoare de 32 de milioane de euro jucătorilor și corpului tehnic al echipei „blanco”, ceea ce a însemnat 700.000 de euro de persoană pentru cucerirea trofeului la Milano, 100.000 de euro pentru triumful de pe Camp Nou, exact cum au stabilit cu Florentino Perez.

În cazul în care Real Madrid va câștiga Liga Campionilor poate primi, odată ce va fi închis market-pool-ul, mai mult de 80 de milioane de euro pentru parcursul din actuala stagiune și succesul în finală. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×