Finala Ligii, meci de Mondiale

Nu mai puțin de 22 de jucători implicați în finala Ligii
Campionilor de sâmbătă dintre Bayern și Inter, scor 0-2, vor fi
prezenți și la turneul final al CM din această vară, din Africa de
Sud.

Pentru internaționalii din loturile lui Inter și Bayern, finala
Ligii a fost ultimul meci înainte de mult așteptatul Mondial.
Bayern München are în lot șapte internaționali germani: Butt, Lahm,
Badstuber, Schweinsteiger, Klose, Gomez și Muller, toți fiind
prezenți pe „Bernabeu” în ultimul act al celei mai importante
competiții intercluburi. Bavarezii vor fi reprezentați la Mondial
și de Ribery (Franța), care a fost suspendat și nu a jucat în
finala Ligii, Demichelis (Argentina), Robben și Van Bommel (ambii
Olanda).

Proaspăta campioană a Europei, Inter Milano, are în lot 11
fotbaliști care vor juca la turneul final din Africa de Sud: Julio
Cesar, Maicon, Lucio (Brazilia), Muntari (Ghana), Krhin (Slovenia),
Sneijder (Olanda), Stankovic (Serbia), Eto’o (Camerun) și
argentinienii Burdisso, Samuel și Diego Milito.

Publicat: 24 05. 2010, 09:07
Actualizat: 24 05. 2010, 09:09