„Fiorentina e la același nivel cu noi, îi batem la București!”
Sorin Ghionea recunoaște că Bayern a fost net superioară Stelei și este de părere că în momentul de față echipa nu poate emite mai multe pretenții.
Totuși, fundașul speră că echipa din Ghencea va reuși să treacă peste perioada dificilă din ultimul timp și se va califica în UEFA.
"Am întâlnit o echipă foarte puternică și se pare că nu putem depăși nivelul la care ne aflăm în acest moment. Sperăm să câștigăm măcar cu Fiorentina, pentru a merge mai departe în Cupa UEFA. Pentru asta, însă, va trebui să muncim foarte mult. Având în vedere rezultatele directe și situatia lor în meciurile cu Bayern și Lyon, putem spune că cei de la Fiorentina sunt de același nivel cu noi și că avem o șansă să-i batem la București. Sper din tot sufletul să o facem", a spus Ghionea.
Fundașul FC Steaua a precizat că șansa și ghinionul fac parte din joc: "Cu Bayern am avut șansă, câteva ocazii pe care nu le-am fructificat și, din cauza câtorva greșeli, am primit golurile și am pierdut partida. În repriza a doua am început destul de bine, însă în câteva minute s-a năruit totul. E mai mare presiunea pentru noi decât pentru Fiorentina, deoarece ei au două variante la dispoziție. Sper din tot sufletul să câștigăm cu ei și să mergem în Cupa UEFA".