Fiorentina se va bate cu Steaua în „finala pentru Cupa UEFA”
Temerile antrenorului Prandelli s-au adeverit. „Nu avem experiența necesară pentru Liga Campionilor”, declara tehnicianul imediat după înfrângerea suferită de Fiorentina la München.
Confirmarea a venit aseară. După prima jumătate de oră, Lyon conducea cu 2-0, prin golurile marcate de Makoun și Benzema. Francezii veniseră în Toscana după dubla victorie împotriva Stelei, hotărâți să obțină punctele necesare accederii în optimile competiției. Obiectivul a fost atins de Juninho și compania, mai ales datorită experienței superioare acumulate în precedentele ediții din Liga Campionilor. Degeaba a marcat Gilardino pe finalul primei reprize, pentru că meciul a fost controlat tactic de la un capăt la altul de lyonezi, care de câte ori au forțat în atac au creat panică la poarta lui Frey. Mutu nu a mai fost aseară jucătorul genial din ultima etapă din campionat, atacantul român ratând ori de câte ori a avut ocazia de a-l învinge pe portarul Lloris. Chiar și bara s-a opus o dată „Briliantului” Fiorentinei.
Victoria francezilor o păstrează pe Steaua în cursa pentru Cupa UEFA, roș-albaștrii urmând a juca peste două săptămâni în Ghencea împotriva Fiorentinei, cu calificarea pe masă. Italienii vor evolua la București fără căpitanul Dainelli, experimentatul fundaș fiind suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
„Briliantul”, propus pentru Oscar
Eliminat din Ligă, Mutu a avut însă parte ieri și de o veste bună: a fost nominalizat la „Oscarurile fotbalului italian”. Alături de Ibrahimovic și Kaka, românul va candida la titlul de cel mai bun stranier din Serie A. Premiile vor fi decernate pe data de 19 ianuarie 2009.
Mutu este dorit la AC milan
După ce în vară a fost la un pas să se transfere la AS Roma, Mutu este vânat acum de un alt club italian, AC Milan. Impresarul atacantului român, Alessandro Moggi, a făcut zilele trecute o vizită la sediul clubului lombard, unde s-a întreținut cu vicele Adriano Galliani și cu directorul sportiv Ariedo Braida. Jurnaliștii italieni sunt siguri că subiectul discuției a fost trecerea „Briliantului”, din vară, pe „San Siro“. Totodată, a fost emisă ipoteza conform căreia la cedarea lui Gilardino la Florența, pentru o sumă relativ scăzută, 15 milioane de euro, conducerea milaneză ar fi obținut promisiunea părții viola de a discuta despre posibilele achiziții ale lui Frey sau Mutu, în funcție de prioritățile lui Ancelotti. (Sorin DUMITRESCU)
"Nu va fi ușor cu Steaua, dar sperăm că ne vom califica. Prandelli ne-a felicitat pentru că am făcut tot ce am putut" – Alberto Gilardino, atacant Fiorentina
"Pentru moralul nostru trebuie să ne calificăm în Cupa UEFA" – Sebastien Frey, portar Fiorentina
"Am ieșit cu capul sus din această competiție. Este o experiență care ne va ajuta în viitor. În meciul cu Steaua, dacă ne vom face jocul nostru obișnuit, sunt convins că putem obține calificarea în UEFA" – Cesare Prandelli, antrenor Fiorentina
5 șuturi a tras Adrian Mutu la poarta lui Olympique Lyon, două dintre ele fiind pe spațiul porții