Floriana FC – CFR Cluj nu se vede la TV! Unde poate fi urmărit meciul din primul tur preliminar al Ligii Campionilor

CFR Cluj va debuta în noul sezon al Ligii Campionilor împotriva unei echipe din Malta, Floriana FC, însă partida nu va fi transmisă la TV.

  • Meciul dintre Floriana FC și CFR Cluj se joacă miercuri, 19 august, de la ora 22:00, pe „Centenary Stadium” din Ta’Qali, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Partida va fi transmisă în LIVE VIDEO pe pagina de Facebook a clujenilor.

Floriana FC – CFR Cluj, LIVE VIDEO pe Facebook

Cu câteva ore înaintea partidei, clubul CFR Cluj a anunțat că partida va putea fi urmărită pe pagina oficială a clubului, prin intermediul maltezilor de la Floriana FC care vor transmite la rândul lor în meciul online. Nicio televiziune din Malta nu transmite această întâlnire, fapt care face imposibil și pentru televiziunile din România să preia imagini de acolo.

„Meciul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook a celor de la Floriana FC, iar noi vom prelua link-ul de transmisie”, au anunțat cei de la CFR Cluj, pe pagina oficială de Facebook.

Dan Petrescu, supărat din cauza terenului sintetic

„Jucăm un meci dificil. Nu suntem favoriți, după părerea mea șansele de calificare sunt egale. Nu mai spun că jucăm pe un teren sintetic.

De ce jucăm pe un teren sintetic? Lângă cel sintetic aveți un teren cu iarbă unde se poate juca fotbal. Chiar nu înțeleg de ce se întâmplă asta! Floriana are 10 jucători buni din Brazilia și Argentina, așa că meciul va fi foarte greu”, a spus și Dan Petrescu, la conferința de presă.

VIDEO: Conferința de presă premergătoare meciului Floriana FC – CFR Cluj

Publicat: 19 08. 2020, 14:50
Actualizat: 19 08. 2020, 14:57