Fotbalistul care i-a cucerit pe Gabi Balint și Ilie Dumitrescu: „Joacă un fotbal total!”
Ilie Dumitrescu și Gabi Balint au urmărit meciul dintre Napoli și Real Madrid din grupele Ligii Campionilor, iar Jude Bellingham a fost jucătorul care i-a cucerit pe cei doi foști internaționali.
Jude Bellingham i-a cucerit pe Gabi Balint și Ilie Dumitrescu
Transferat în schimbul unei sume de aproximativ 100 de milioane de euro de la Borussia Dortmund, britanicul a demonstrat că nu are nevoie de nicio perioadă de adaptare și a devenit aproape instant un jucător de neînlocuit pe Santiago Bernabeu. Dumitrescu a subliniat că Bellingham joacă un fotbal total.
„Napoli și Real au alternat momentele bune de joc. Vini Jr. e încă în procesul de readaptare la efort, dar are calitatea de a face diferența. Schimbările din linia de mijloc au făcut ca Real Madrid să fie superioară. Napoli parcă nu mai are aceeași forță ofensivă. Aș vrea să remarc jocul lui Bellingham. Joacă un fotbal total, e o excepție”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
În schimb, Ionel Dănciulescu a sesizat și el faptul că Bellingham e deja vital pentru madrileni.
„A câștigat echipa mai matură, mai experimentată. Mi-a plăcut foarte mult cum a schimbat Ancelotti. Îl scoate pe Kroos și-l introduce pe Modric, iar în acel moment Real a câștigat mijlocul terenului. Valverde, pe lângă Bellingham, e un jucător vital pentru Real Madrid”, a fost concluzia lui Ionel Dănciulescu.
„Un meci foarte disputat. Kvaratskhelia și Politano n-au prins o zi prea bună, au fost bine blocați. Rudiger s-a ținut scai de Osimhen. Viteza de joc a Realului, ce înseamnă să ai jucătorii ăștia de la mijloc în sus, în afară de Kroos. Bellingham, pasă de gol și gol, e incredibil, ce început de sezon are la Real Madrid”, a transmis și Gabi Balint.
-
9 meciuri, 8 goluri și 3 pase decisive a adunat Jude Bellingham de la transferul la Real Madrid
Napoli: Meret – Di Lorenzo, Ostigard, Natan, Olivera – Anguissa, Lobotka, Zielinski – Politano, Osimhen, Kvaratskhelia
REZERVE: Contini, Idasiak – Rui, Elmas, Simeone, Cajuste, Raspadori, Zerbin, Lindstrom, Davino, Gaetano, Zanoli
ANTRENOR: Rudi Garcia
Real Madrid: Kepa – Carvajal, Nacho, Rudiger, Camavinga – Valverde, Tchouameni, Kroos – Bellingham – Rodrygo,Vinicius
REZERVE: Canizares, Lunin – Modric, Joselu, Ceballos, Mendy, Lucas Vazquez, Fran Garcia, Brahim Diaz, Carrillo
ANTRENOR: Carlo Ancelotti