Manchester United a ajuns luni în Cluj, acolo unde urmează să întâlnească pe CFR în al doilea meci al englezilor în Grupa H a Ligii Campionilor.
Toată Anglia va fi marți seara cu ochii pe gruparea de pe Old Trafford, Ardealul fiind împânzit în aceste zile de reprezentanți ai presei engleze.
Trimisul celor de la WSC, Andy Hockley, a scris pentru site-ul englez un editorial prin care prezintă de la fața locului situația din România.
„În ultimii ani, fotbalul românesc a fost și este dominat de niște patroni grași, gălăgioși, de vârsta a doua, care aruncă cu bani doar pentru a-și satisface ego-ul. Antrenorii sunt angajați și dați afară foarte ușor, doar pentru a menține sus imaginea patronilor. În mod normal, după începutul slab din campionat, și Andone putea fi dat afară deja, singurul lucru care îl ține la echipă fiind forma bună din Europa”, scrie jurnalistul englez.
Un alt lucru care merită menționat, în viziunea lui Andy Hockley, este interesul imens din jurul acestei partide.
„Posturile de radio oferă bilete la meci ca premii la diferite concursuri. Exact așa cum se întâmplă la concertele pop de mare anvergură. În esență, asta ilustrează cel mai bine nebunia de la Cluj”, a scris englezul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER