FOTO 3D, Români în Champions League: Unirea, cea mai tare campioană!

Cea de-a treia echipă din țara noastră ajunsă în Liga
Campionilor, Unirea Urziceni, a dat lovitura anul trecut: a obținut
cel mai mare număr de puncte al românilor în grupele competiției și
a izbutit o victorie de senzație, 4-1 pe „Ibrox Park”, cu Glasgow
Rangers.

În urma acestei performanțe, rezultatele clujenilor cu Roma,
Bayern și Basel nu vor scăpa de comparația cu cele ale trupei lui
Petrescu, care a uimit pe toată lumea în sezonul 2009-2010 al Ligii
Campionilor. Cel mai greu de repetat vreodată va fi acel 1-4 de pe
„Ibrox Park”, când Unirea a umilit-o pe Rangers chiar la ea acasă,
făcând aproape uitată minunea CFR-ului de la Roma. Rememorarea
acelui rezultat, dar și a manierei în care a fost obținut, este cu
atât mai dureroasă cu cât în prezent avem la Urziceni o echipă
transformată din cea mai spectaculoasă campioană a României
postdecembriste într-una care abia adună 11 jucători pentru
meciuri.

Exod în
masă

Din echipa care câștiga sezonul trecut respectul Europei n-a mai
rămas aproape nimic. Primul care a părăsit corabia a fost chiar
„Dan the man”, așa cum îl numeau ziarele britanice pe antrenorul
Dan Petrescu după victoria de la Glasgow. Acela a fost începutul
sfârșitului pentru „Uimirea Urziceni”, după cum era alintată trupa
din Bărăgan de presa autohtonă.

După Petrescu a venit Roni Levi, care a tras cât a putut căruța
după el, dar eșecul era inevitabil. Când colapsul n-a mai putut fi
păcălit, Mihai Stoica a fost demis de către Bucșaru, care a vândut
apoi aproape toți jucătorii care au reușit aceste performanțe.
Pentru ca amintirea miracolului să fie și mai pregnantă, la primul
meci după cvasidesființare, Unirea a învins Steaua, echipa căreia
îi cedase cei mai importanți fotbaliști.

12 meciuri a
jucat Urziceni în cei trei ani consecutivi în care a participat în
cupele europene, obținând două victorii, ambele în Ligă, patru
egaluri și șase înfrângeri

Publicat: 13 09. 2010, 08:47
Actualizat: 13 09. 2010, 08:55