FOTO: Chipciu trage tare să-și revină fizic! Grimasele îi trădează suferința
Revenirea lui Alex Chipciu este cel mai mare câștig al Stelei din această primă parte a sezonului. Din păcate pentru steliști, mijlocașul nu este încă 100% pus la punct cu pregătirea fizică. Pentru a-l reintroduce în circuit, Reghecampf l-a introdus titular în meciul cu Corona Brașov. Luni de absență și-au pus însă amprenta pe condiția sa fizică.
Asta s-a putut vedea și la antrenamentul de aseară. Chipciu s-a antrenat normal alături de ceilalți colegi, dar grimasele de pe fața sa exprimă dificultatea pe care o întâmpină în executarea unor exerciții de rutină. Jucătorul adus de la FC Brașov nu stă însă cu mâinile în sân. La fiecare antrenament trage tare de el și încearcă să revină cât mai repede la parametrii fizici care să-i permită să joace titular fără probleme.
Cel mai probabil, Chipciu nu va fi folosit încă din primul minut cu FC Basel, dar sunt șanse mari să intre pe parcurs. Mai ales că Adi Popa nu traversează cea mai bună perioadă a carierei.