FOTO: „Danke, Mario!”** Fanii Borussiei au ținut să-i mulțumească lui Goetze pentru ce a făcut la Dortmund

Nu toți suporterii Borussiei l-au criticat pe Goetze, după ce mijlocașul german a semnat cu Bayern Munchen. Dincolo de milioane și dezamăgirea provocată de pierderea unui jucător foarte important, o parte din suporterii Borussiei a ținut să-i mulțumească lui Mario pentru ce a făcut în tricoul galben-negru.

La partida cu Real Madrid, din semifinalele Ligii Campionilor, un suporter a afișat un mesaj prin care și-a arătat recunoștința: „Danke Mario! (n.r. Mulțumesc, Mario!)”.

Mario Goetze a fost cumpărat de Bayern Munchen, iar mutarea a fost ieri confirmată oficial. Bavarezii au achitat clauza de 37 de milioane de euro pe care o avea Goetze, iar jucătorul va câștiga 7 milioane de euro pe an. Imediat însă, fanii Borussiei Dortmund au reacționat dur pe internet și l-au acuzat de trădare.

Publicat: 24 04. 2013, 22:11
Actualizat: 24 04. 2013, 22:12